„Cum să comunicăm copiilor credința ortodoxă” , maica Magdalena (5)

     Mărturisirea păcatelor. La mărturisire înfruntăm cu claritate adevărul despre propria noastră stare. Mărturisirea nu trebuie impusă altora ca o datorie , ci ca o șansă de a fi cinstit înaintea lui Dumnezeu, de a înfrunta lucrurile, de a discuta asupra lor, de a primi o iertare sigură, de a merge la doctor fără a ascunde niciun simptom.

      Înțelegerea creștină a încrederii în sine. Hristos este Dumnezeul și speranța noastră . Încrederea în sine este autoidolatrie și un idol nu poate fi niciodată sinele nostru adevărat. Cum pot adulții să-și ajute copiii să fie încrezători și nu doar „încrezuți în sine”? Trebuie să încercăm să evităm , pe de o parte, cultivarea unui dispreț paralizant față de persoana proprie și, pe de altă parte, mândria.

      Un copil care se simte iubit va fi în stare să suporte un mare grad de smerenie duhovnicească. Smerenia lui Hristos este un dar al harului , dar, cu toate acestea, Domnul spune: „Cine se smerește va fi înălțat” (Luca 14, 1). Nu există nicio formă sănătoasă de laudă de sine . În comentariul său la pilda Vameșului și Fariseului , Sfântul Ioan Hrisostom spune: „Cine se cunoaște pe sine e acela care înțelege că nu este nimic.” Cei care au fost iubiți de copii încă de la concepția lor (și au fost așteptați cu bucurie încă dinainte de concepție) au mai multe șanse să devină îndeajuns de siguri „să-și dea viața ” într-o atitudine de iubire jertfelnică.

       

Capitolul 2

Transmiterea Tradiției

      Introducere: Sensul Tradiției

      Tradiția creștină înseamnă continuitatea vieții în Dumnezeu ; transmiterea Tradiției înseamnă încurajarea copiilor noștri să trăiască în Dumnezeu. Ajutarea copiilor să se împărtășeacă de Tradiție presupune un număr de fapte care trebuie învățate , justificate și explicate. Mai întâi cunoaștem Tradiția ca pe o hartă care ne ajută să urmăm calea spre Dumnezeu . Dar această hartă nu o citim într-o bibliotecă ; ci acolo unde suntem, pe drum. Ca membrii ai Bisericii , noi și copiii noștri am gustat deja hrana și viața cerească. În călătoria noastră Biserica ne dă merinde. Îl cunoaștem deja pe Dumnezeu „în parte”. Cea mai prețioasă moștenire pe care o putem da copiilor noștri e să-i facem să călătorească pe cale cu pași inspirați.

     „Explicarea celor tainice. În relația lui Dumnezeu cu oamenii sunt multe taine. Nu e ușor pentru om , și nici chiar pentru Dumnezeu să împletească libertatea noastră cu voința Sa iubitoare. Unele aspecte ale vieții sunt dincolo de explicație și acest lucru va trebui să-l spunem și copiilor noștri. „Numai Dumnezeu știe”; „Nu înțeleg, dar sunt sigur că Dumnezeu are motivele Sale” ; „Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să înțelegi”.

O fată (11 ani): „Mi se pare o cruzime că toți oamenii aceia au trebuit să moară pentru ca Sfântul Constantin să poată crede în Hristos.” (În victoria militară care a urmat vederii unei cruci pe cer de către împăratul Constantin , și a cuvintelor ”Întru acest semn vei învinge”. Ceea ce a dus la convertirea lui.)

Maica Magdalena: „Dar nu s-a putut altfel. Era un soldat. Se rugase la toți zeii pe care-i știa, inclusiv Dumnezeului creștinilor să i se arate cine este adevăratul Dumnezeul prin victoria asupra dușmanului. Ce altceva ar fi putut face adevăratul Dumnezeu ? Evident, comportamentul său n-a fost suficient de matur - ci asemenea unui copil care-i spune lui Dumnezeu: „Dacă ești adevărat, fă să primesc de Crăciun o păpușă Barbie.” Nu cred că Dumnezeu a fost tocmai fericit pentru acele morți.

O altă fetiță (11 ani): „Poate că acei dușmani(cei uciși de soldații lui Constantin) sunt un fel de martiri. Ca și copiii pe care i-a ucis Irod”.

Maica Magdalena: „În orice caz n-au murit zadarnic. Uitați-vă ce lucru bun au făcut: să aibă în vremurile acelea un împărat creștin.”

      Am scris acest exemplu de relatare din experiența măicuței pentru a răspunde oarecum la o întrebare pe care cineva mi-o punea cândva pe blog, întrebare pe care fiecare dintre noi ne-o punem din când în când: de ce Dumnezeu îngăduie războaiele, să moară copii nevinovați în Africa de malarie etc.? Dumnezeu nu este nemilos , el ne iubește oricând și pe fiecare dintre noi, toate tragediile lumii au fost îngăduite cu un scop pe care de multe ori noi nu îl înțelegem , planurile Lui nu pot pătrunde în mintea noastre ca simple fapte, percepția noastră  nu este și percepția celui ce ne-a creat. Cred că orice pierdere de viață omenească are o explicație dumnezeiască bine orânduită. Voi scrie la un moment dat și alte exemple clare de întâmplări ce pentru Dumnezeu aveau o rânduială bună , iar pentru unii oameni au fost motiv de cârtire și/sau tristețe.