Ziarul

marți, 23 octombrie 2012

Îmbisericirea după 40 de zile de la naștere

  Pentru că astăzi se împlinesc 40 de zile de când am născut , m-am gândit să fac niște precizări necesare mai ales pentru cei care au privit sau privesc alegerea mea de a îmbiserici copilul și mama înainte de botez ca pe ceva nefiresc și neconform cu obiceiurile bisericii.
    Curățirea femeii lăuze se încheie cu aducerea pruncului la biserică, loc de sfințire și de dobândire a mântuirii. Întoarcerea mamei în templul măririi lui Dumnezeu , după o perioadă de 40 de zile de la naștere , vreme în care a luat asupra ei , toate urmările ce au decurs din acest act , pune capăt unui itinerariu în decursul căruia și-a asumat viața copilului și într-un anume fel , a fost chiar viața lui. Fără a intra în semnificația rugăciunii de îmbisericire voi preciza doar dispozițiile canonice în privința timpului săvârșirii botezului: pruncii dacă sunt sănătoși SĂ NU SE BOTEZE ÎNAINTE DE 40 DE ZILE DE LA NAȘTERE , tocmai pentru a se respecta normele legii privind curățirea mamei  (Can. 38 al Sf. Nichifor Mărturisitorul), perioadă care coincide sau mai bine zis este una cu aceea a pregătirii pruncului pentru botez. La încheierea unui itinerar , mama își aduce ofranda la altar maternitatea ei însăși. 
     Potrivit canoanelor , botezul pruncilor poate avea loc în caz de necesitate înainte de împlinirea celor 40 de zile de pregătire în orice zi (Can. 26 și 38 al Sf. Nichifor Mărturisitorul; Can. 5 al Sf. Chir al Alexandriei; Can. 47 Laodiceea). Îmbisericirea pruncilor botezați se face diferit. 
     Am notat din Ierurgiile privitoare la naștere și botezul pruncilor de pe seitul Creștinortodox.ro. 

luni, 22 octombrie 2012

Noutățile toamnei 2012

  E toamnă demult...am uitat asta... am uitat să mă plimb prin covorul de frunze ruginii din parc, să culeg bogățiile toamnei, să simt toamna cu adevărat...de fapt nu am uitat ...am primit în dar o altă bogăție de toamnă, specială și unică care mi-a furat timpul și  pe care o pun în prim planul noutăților. 

 

Mateea în a 6 a săptămână de viață







   Odată cu aceată noutate de preț au apărut prin casă tot felul de lucruri care nu existau înainte: pătucul, băliuța și suportul ei, sterilizator, biberoane, suzete, premergător, cărucior etc Nu am timpul necesar, dar poate voi mai reveni sa vă arăt cât de atractivă e o suzetă sau cât de ușor se poate administra un medicament  pentru bebeluși cu o pipetă cu pompiță, medicament cu gust de portocală, pe vremea mea trebuia să înghit pastile amare  sau cât de eficentă este o păturică absorbantă, nu mai vorbesc de baxul de pampers care se termină foarte repede. Am cumpărat și lucruri pe care le-am folosit foarte puțin, de exemplu pompa de sân cilindrică 2 zile . Am cumpărat și lucruri extrem de necesare : pompițele - aspiratoarele nazale, termometrele digitale de corp , de baie. Chiar ar fi interesant să găsesc timpul necesar să fac poze cu aceste obiecte și să postez ca să am amintire peste ani. 

 Pătucul și căruciorul

 Sterilizatorul de biberoane, tetine, suzete
Și o legumă de toamnă în varianta mov

vineri, 12 octombrie 2012

O lună

    Au trecut 4 săptămâni de când s-a născut Mateea. Iubițica mamei a crescut, e destul de dolofană, dar are și probleme, ca orice bebeluș, probleme care mă dau pe mine peste cap: colicii, fornăiala și candida. 
    Cineva îmi spunea cu câteva luni în urmă că un copil schimbă radical viața unei femei și a avut dreptate, de când s-a născut Mateea drumul vieții mele s-a schimbat în totalitate: majoritatea timpului il dedic fetiței, aproape că am uitat de mine, abia miercurea aceasta, după 4 săptămâni am pus pentru prima dată fard pe pleoape, înainte o făceam zilnic. Mateea mă solicită foarte mult, e un copil cu personalitate, e genul care se impune, nu se lasă dominat. E adevărat că nici eu nu am fost în perioada aceasta în formă maximă din cauza operației. Voi încerca în viitorul apropiat să scriu și despre această experiență. 
   A trecut o lună! Acum o lună mă rugam fierbinte să traversez această perioadă pentru că e foarte greu să ai un nou născut în grijă și în același timp să ai grijă de propriul corp suferind o trecere de la sarcină la cezariană  spre refacere. A fost foarte greu, dacă nu aș spune asta înseamnă că aș fi o lașă pentru că imediat după ce am venit de la spital am trăit momente de coșmar aveam niște frisoane de nu mă puteam încălzi și apoi o febră puternică. Într-o noapte mă simțeam atât de rău încât am spus că nu vreau ca Mateea să crească făîră mamă. Am făcut o infecție postoperatorie, am făcut în spital diverse tratamente injectabile, pentru că ar mai fi trebuit și pentru că organismul meu e predispus la infecții , imediat cu întreruperea tratamentului au apărut semne de boală. Momentele critice au fost traversate și pentru că Mateea mi-a dat motivația să lupt foarte mult cu propriul corp suferind , fetița avea nevoie de lapte și am reușit în final să-i ofer laptele matern.
    Am trecut împreună peste episodul căderii cordonului ombilical, abia în a 14-a zi, peste băițele greluțe de la început deoarece eforturile nu-mi făceau bine la operație, am trecut peste perioada de acomodare a nopților nedormite, dorm 3-4 ore pe noapte, Mateea nu plânge mult, isteric, dar mânâncă la cerere, haotic,plus că mârâie la schimbat și pierd câte o oră , o oră jumătate până și adoarme între 2 mese. Eu sper că aceste aspecte se vor modifica în timp dar sunt conștientă că sunt copiii care plâng multe luni, sper măcar să fim pe undeva la mijloc ca și eforturi de creștere.
     Despre cheltuieli ce să mai spun , s-au dus mulți bani pe cumpărăturile necesare la început de drum, norocul nostru e că am primit hăinuțe, alte cadouri și bani de la cei dragi. Să enumăr câteva cumpărături neapărat necesare unui bebeluș: ceaiuri, medicamente, lapte praf, aspirator nazal, trusă unghii, trusă păr, pampers, șervețele umede, păturele absorbante, comprese sterile, detergenți, biberoane și tetine și multe altele. 
      Sunt multe de spus și voi mai reveni cu câteva aspecte, mai ales experiența spital pe care vreau să o împărtășesc. 
      Voi mai atașa câteva fotografii deși în ultimul timp ele sunt anexate pe facebook și mai puțin pe blog. 
       La mulți ani- luni iubițica mea fetiță, să crești mare și să ne umpli viața de bucurie!
       Oricât de greu ar fi nimic nu se compară cu iubirea de mamă , cu împlinirea de a avea un copil și cred că dacă Mateea ar putea vorbi ar spune că: „nimic nu se compară cu iubirea de fiică , cu bucuria de a avea o mamă ca a mea”.