Ziarul

luni, 31 decembrie 2012

Anul 2012 (2)

    Suntem în ziua dintre 2 ani, dintre bilanțul celui trecut și speranța celui viitor. Vă urez dragii mei „LA MULȚI ANI” cu sănătate, cu multe realizări, cu vise împlinite și dacă aveți ocazia să mergeți în bisericile noastre să spuneți și pentru noi o rugăciune la cumpăna dintre ani, eu nu știu dacă voi putea merge, în ultimii 3 ani mergeam la rugăciunea de mulțumire și apoi la artificii, acum trebuie să am grijă de Mateuța. Pentru cei care nu pot merge vă recomand să citiți „Acatist de mulțumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate” , rugăciune pe care am descoperit-o fix anul trecut pe 31 decembrie la Catedrala Nouă și pe care mi-am cumpărat-o în acea zi. Acolo , la Catedrală, am auzit-o și m-a impresionat. 
     Voi continua cu bilanțul anului ce astăzi se încheie:
 Iulie 2012 acasă în concediu
August 2012 ne pregătim de naștere plimbându-ne ușor prin parc

 Septembrie 2012 a venit pe lume puiul de om 
 Octombrie 2012 noi 3


Noiembrie 2012 crește prințesa
Decembrie 2012 sărbători alături de brăduț.

duminică, 30 decembrie 2012

Anul 2012 (1)

   Ce a însemnat anul 2012 pentru mine? Un an al transformărilor. Un an lung. Un an în care am primit o răsplată , un dar, o binecuvântare. 

 Ianuarie 2012 începe firesc cu Revelionul și cu... bebiță din burtică
Februarie 2012 , iarnă îmbelșugată , știam deja că sunt însărcinată

 Martie 2012 la școală
Aprilie 2012 în natura frumoasă

Mai 2012 din nou în frumusețea naturii
Iunie 2012 finalul anului școlar




Am început să simt în corpul meu cum e să aduci pe lume un copil , cum se dezvoltă în burtică o bobiță care crește până ce devine omușor bun de născut. 

marți, 25 decembrie 2012

Pruncul Sfânt S-a Născut!

     S-a Născut Pruncul Sfânt! Slăviți-l!
     E Crăciunul, e primul Crăciun special din viața mea! Lângă mine e un copil special, copilul meu! A adormit și mă lasă astfel să înșir aceste gânduri ce le desprind cu emoție și căldură din sufletul meu sensibil. Mateuța e darul minunat ce l-am primit și pentru Crăciun , e o făptură ce-mi umple viața și mă face să uit de tot ce-i greu, de tot ce-i murdar și nedrept pe acest pământ. Pruncii sunt daruri speciale și nu întâmplări . Și astfel mă întorc cu gândul la Pruncul Iisus ce S-a născut într-o iesle , cel care a crescut și a trăit printre oameni cu un singur scop - mântuirea noastră. Având acest model de Prunc mă rog ca pruncul de lângă mine să crească mare și sănătos , să aibă mereu ca scop , scopul divin - mântuirea și când spun asta însumez toate dorințele unei mame ce luptă pentru mântuire, să poarte mereu în gând , în suflet, în fapte și cuvânt credința Pruncului Sfânt. 











Crăciun binecuvântat!

joi, 13 decembrie 2012

3 luni

    Bubucu meu scump are 3 luni! Parcă viața capătă un fir normal după atâtea schimbări care au avut loc în acest an, sarcina, cezariana, complicațiile postoperatorii, colicii, fornăiala, nopțile nedormite etc. Și totuși un aspect negativ tot ne-a dat peste cap existența săptămâna aceasta, o alergie alimentară care nu vrea încă să se ducă. Numai mamă de bebeluș bolnav să nu fii! Cu toate că de câteva ori pe zi toxinele ies la suprafață prin bubițe și pete roșii și probabil o irită, Bubucu meu e puternic și se comportă destul de bine. Gângurește superb, e unul din aspectele vieții de bebeluș pe care ai vrea să-l trăiești mereu! Doarme noaptea mult mai bine dar se trezește încă foarte des după țâțucă, de aceea dorm foarte fragmentat deși ca număr de ore dublu față de prima lună. Are aproape 6 kg! E destul de bine și arată bine pentru un bebeluș de vârsta ei. Colicii sunt o amintire veche dispăruți prin săptămâna a 6a , acum avem 13 săptămâni! Mateea e un copil ce nu plânge prea mult, mai mârâie când e obosită și țipă când e foame, din fericire și scaunile s-au mai reglat . Prin urmare crește și nu mai e bunducul din primele săptămâni. 
    Toți ai casei o iubesc și e vedeta noastră, cam uiți de toate când te joci cu Bubucu și când îl auzi gângurind așa frumos. La mulți ani și multe lunițe scumpul meu bebeluș! Dumnezeu să-ți dea sănătate și să ne ferească de emoțiile negative trăite cu această intoxicație și să te vindeci cât mai curând. 

 Cu mami și tati

 Fac nani frumos și zâmbesc la fel de frumos


Cu rochiță și pălăriuță și după băiță



Mâine 14 decembrie împlinesc 3 luni!

vineri, 30 noiembrie 2012

Botezul Mateei (5)

   Am ales să scriu în acest episod despre o altă Sfântă Taină care se realizează în cadrul Botezului, deci când noi participăm la botezul unui copil de fapt participăm nu la una ci la două Sfinte Taine: Botezul și Mirungerea - Taina Sfântului Mir. 
    Ungerea cu Sfântul Mir este acea taină în care preotul unge cu mir sfințit toate părțile mai importante ale corpului , rostind cuvintele: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin” .
     Taina ungerii cu Sfântul Mir se dă pentru a împătăși pe om de darurile Duhului Sfânt și al face să crească și să se întărească în viața duhovnicească. De aceea această Sfântă Taină se săvârșește îndeosebi asupra celor ce au primit botezul și anume îndată după botez , cum și asupra celor ce au căzut de la dreapta credință și se întorc din nou la ea. La începutul creștinismului, taina aceasta se săvârșea de Sfinții Apostoli numai prin punerea mâinilor pe capul celor de curând botezați. 
     Sfântul Mir , care se întrebuințează la săvârșirea acestei sfinte taine, se sfințește de toți episcopii fiecărei țări cu multă pompă, în Joia cea Mare. Sfântul Mir se face din untdelemn și din multe feluri de miresme pentru că untdelemnul înseamnă mulțimea darurilor Sfântului Duh, ce se dă prin ungerea cu el, spre a lupta cu vrăjmașii mântuirii, iar miresmele închipuiesc că cel uns cu mir trebuie să răspândească în lume mireasma faptelor bune. 
     Să dea Domnul să răspândim cu toții fapte bune , iar Mateuța să fie un model în acest sens. Amin.
     Pentru că nu mai am spațiu pentru poze , tocmai am fost informată, rămâne această postare fără poze cu scumpica. :(

luni, 26 noiembrie 2012

Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor


   Recent am aflat de la o față bisericească despre latura sfântă a Sfântului Stelian, aceea de ocrotire a copiilor. Calendarul ortodox are pe fila de azi 26 noiembrie pe Sfântul Cuvios Stelian. 
     Cuvios înseamnă cucernic, evlavios, pios precum Dexului. Acest titlu se dă sfinților proveniți din călugări care nu au fost martiri . 
      Sfântul Stelian, cunoscut îndeobște ca ocrotitor al pruncilor , a fost sfințit și s-a făcut locaș al Duhului Sfânt încă din pântecele maicii sale. Întru toate era curat și plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivită, și-a împărțit bogăția pe care o avea săracilor și s-a făcut monah. Dorind să se adâncească în rugăciune și în cunoașterea lui Dumnezeu , a plecat în pustie. A intrat într-o peșteră în care primea hrana de la dumnezeiescul înger. Primește puterea de a vindeca poporul de diverse boli. Din viața sa aflăm că într-o zi, a venit în popor o boală aducătoare de moarte și mureau într-una pruncii, iar părinții rămâneau fără de copii. Știind mai mulți de nevoitorul și pustnicul Stelian , au început a-l lua mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor . Maicile care s-au rugat Sfântului Stelian au dobândit alți prunci , iar pruncii bolnavi au fost tămăduiți. 
       Sfinte drag roagă-te pentru toți pruncii și pentru al meu!

vineri, 16 noiembrie 2012

Prima onomastică

   În calendarul ortodox astăzi e Sfântul Apostol și Evanghelist Matei , unul din cei 12 apostoli aleși de Hristos, înainte de  această numire a fost vameșul Levi. Este autorul primei Evanghelii. A murit ca martir fiind ars pe rug de păgâni. 
     „Din adâncul răutății celei mai de jos , la înălțimea cea prea înaltă a virtuții, ca un vultur ce zboară sus în chip minunat , ai alergat, Matei prea lăudate; că ai urmat urmelor Lui Hristos , Cel ce a acoperit cerurile cu bunătatea , și a umplut de cunoștința Sa tot pământul; următor Lui întru toate te-ai arătat , bine vestiind pacea, viața și mântuirea , celor ce s-au plecat cu dreaptă credință dumnezeieștilor porunci. Întru care îndreptează-ne și pe noi cei ce împreună cu Tine cântăm Lui Dumnezeu : Aliluia! ” 
                                                         (Condacul al 5-lea din Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Matei)
     Sfinte drag, te rog să fii ocrotitorul fetiței mele al cărui nume ți-l poartă!



     Ultimele pozici și prăjituri de post pentru aniversare

miercuri, 14 noiembrie 2012

Două luni

    Iubițica grăsunică împlinește două luni! Acum două luni a apărut o nouă viață ce a fost purtată 9 luni în pântecul meu. Trebuie să mergem la cabinet să vedem cum am evoluat de la o lună la două. Cred că/ colicile sunt pe cale de dispariție, nu mai face crizele alea din primele 6 săptămâni, în schimb ceea ce mă deranjează sunt scaunele ei destul de moi. E destul de alintată, are multe momente de indispoziție, alternează la câteva secunde zâmbetul cu plânsul și gânguritul. Gângurește destul de mult pentru vârsta ei. Ne pregătim de primul vaccin la medicul de familie după cele făcute în spital.
     Sunt multe de spus dar timpul nu-mi permite, în această a 2a lună a avut loc Botezul Mateei , eveniment mult așteptat și pentru că am postări despre aceasta voi puncta doar: fetița mamei e CREȘTINĂ!

 Noi fetele facem nani ziua , noaptea
dorm 5-6 ore fragmentat, dar e un pas uriaș față de prima lună, 3-4 ore




      Și mami după 2 luni de la cezariană, îmi vin blugii pe care i-am purtat pe sarcină lunile 3-6, mai am de dat jos la nivelul burticii și sper să o fac până în primăvară căci vreau să-mi recuperez majoritatea hainelor ce șomează acum.




LA MULȚI ANI ȘI MULTE LUNI SCUMPA MEA FETIȚĂ!

marți, 13 noiembrie 2012

Botezul Mateei (4)

     Despre Sfântul Botez trebuie să mai știm, că el nu se  repetă, adică nu se săvârșește de două ori asupra aceluiași om, decât dacă prima oară a fost săvârșită de eretici care nu cred în Sfânta Treime Mai trebuie să știm că orice creștin , bărbat sau femeie, poate boteza un copil în primejdie de moarte stropindu-l cu apă sau cgiar cu țărână, dar având grijă să spună: „Se botează robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin ” Dacă trăiește îl duce la preot și în cazul în care botezul a fost săvârșit de un simplu creștin , preotul nu mai afundă în apă pe cel botezat , ci numai îi citește rugăciunile de după afundare. Iar când se găsește vreun prunc , despre care nu se știe că a fost botezat sau nu, acesta se botează , zicându-se : Botează-se robul lui Dumnezeu (numele) , dacă nu este botezat...”

 Prima Sfântă Împărtășanie a Mateei  care are loc imediat după Sfântul Botez




 Maty cu părinții biologici și părinții spirituali
Mateuța cu părinții, bunicii, nașii

Cu tati și mami 
Cu mami la Icoana Maicii Domnului

luni, 12 noiembrie 2012

Botezul Mateei (3)

   Pentru ca puterea Sfântului Botez să dea roade în sufletul celui care se botează , trebuie ca acesta să-și arate pocăința de păcatele săvârșite și să aibă credință în Dumnezeu. De aceea la botezul pruncilor se obișnuiește să se ia câte un naș , care face mărturisirea de credință în numele pruncului și făgăduiește Bisericii , că va purta de grijă să crească în adevărata credință pe finul său. Nașul trebuie să fie dar de credință ortodoxă și să nu dea uitării îndatorirea ce-și ia de a învăța și crește creștinește pe finul său. 
   Lepădările sau exorcismele ce se citesc de preot înseamnă îndepărtarea puterii diavolului de la cel ce se botează. Suflarea de trei ori a preotului pe fața celui ce se botează înseamnă renașterea acestuia prin darul Sfântului Duh. Facerea semnului Sfintei Cruci înseamnă că cel ce se botează devine proprietatea lui Iisus Hristos , pe Care trebuie să-L mărturisească înaintea oamenilor. Întreita afundare în apă închipuiește moartea și învierea de a treia zi a Mântuitorului . Veșmântul alb în care se îmbracă cel botezat , după ce e scos din apă , închipuiește viața curată și nepătată pe care el trebuie să o ducă , iar lumânarea , pe care o primește în mână, este semnul văzut al îndatoririi ce-și ia de lumină în lume prin faptele sale bune , cum luminează lumina în întuneric. 

 Prima poză e un moment din lepădarea de satana pe care o face nașul/nașa în numele fiinei.
Nașul deși aici apare impunător, e un om cald , nașa delicată se pricepe foarte bine la copii, are 2 fetițe și 11 fini botezați.

 Părintele în unul din cele 3 momente ale afundării

Lumânarea de care vorbeam mai sus ca semn al luminii și părintele când o închină pe bebelușă. 
Deși canoanele bisericești spun altceva, părintele Iulian care este venit de câteva luni la biserica din cartier ca paroh , a fost 7 ani diacon la Roman fiin mâna dreaptă a Preasființitului Ioachim Băcăoanul, având dezlegare probabil de la el, închină și fetițele în Sfântul Altar justificând prin faptul că imediat după Botez pruncii sunt îngeri. Am aflat ulterior acest lucru și acest moment de închinare a fost un ȘOC pentru noi toți prezenți în biserică. 

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Botezul Mateei (2)

     Botezul este acea Sfântă Taină în care omul se spală de păcate prin afundarea în apă de trei ori și prin pronunțarea de către preot a cuvintelor : „Se botează robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. Păcatele de care omul se curăță prin botez sunt atât păcatul strămoșesc cât și orice alte păcate săvârșite înainte de botez. 
    Mântuitorul a sfințit botezul mai întâi atunci când El Înșuși a fost botezat în Iordan de Sfântul Ioan Botezătorul , iar ca Sfântă Taină l-a așezat după învierea Sa din morți , când a zis Sfinților Apostoli : „Mergeți învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. 
      Continui să prezint câteva poze de la botez:



Am selectat momentul afundării , scoaterea din cristelniță după botez, grija nanilor ca să nu răcească fata, continuarea slujbei, îmbrăcarea prințesei cu daruri alese.

   






Cred că a meritat să aștept 40 de zile ca să trăiesc pe viu acest eveniment. Voi încerca să continui cu măcar alte 2 episoade acest eveniment.