Ziarul

duminică, 14 iulie 2013

10 luni

    Au trecut 10 luni de când s-a născut Mateea , puiuțul meu scump! Îmi dau seama că trecând timpul, cu fiecare lună, ne apropiem și semănăm a omușor prin gesturi, pozne, dar și aspect fizic sau intelectual. 
     Am avut parte de o lună mai ușoară, cu nopți mai odihnitoare și zile pline dar combinate și cu momente de odihnă. Nu mai stă în căruț din păcate și plimbările noastre nu mai sunt plăcute ca altădată, sunt obositoare, chiar grele uneori. Nu mai stă pe pat ziua , ci pe jos și se târâie toată casa. Nu mai stă pe scăunel la masă, ci mai mult în premergător și alerg cu lingurița ca să-i dau mâncare.
     Cel mai important lucru e că Mateuța e sănătoasă și crește grăsunelul mamei.













La mulți ani și multe lunițe, scumpica mea Mateuță!

joi, 11 iulie 2013

4 ANI

    Pe 12 iulie 2009 a avut loc nunta noastra crestina, au trecut 4 ani de atunci cu necazuri și bucurii, cu impliniri si esecuri, cu urcusuri si coborasuri. Am invatat in acesti ani ce inseamna sa fii familist si am simtit , asa cum era firesc, ca si FAMILIA, existenta ei, e o lupta pe care poti sau nu sa o duci, depinde de ce vrei sa ai sau sa nu ai in viata. Pentru perseverenta mea de a avea o familie , acum 10 luni am fost binecuvântata cu cel mai frumos dar din cadrul familiei, fetita mea Mateea si astfel am devenit mamă, deci nu mai sunt doar sotie in familie, ci si mama. 
Doamne, ajuta-ma sa realizez in continuare ce mi-am propus in cadrul familiei, si 
mai presus, sa existe mereu aceasta familie, asa cum mi-o doresc, crestina! 


sâmbătă, 15 iunie 2013

9 luni

   Bibi frumușelul, Bibi grăsunelul...așa îmi alint odorașul ajuns la 9 luni. În seara aceasta mă plimbam cu Mati cu căruțul (o facem de 2 ori pe zi și tare ne prinde bine amândurora) și am văzut un tătic cu un bebe de 2 luni, am făcut puțină conversație, bebiță a început să plângă și tati era un pic derutat pentru că afirma că este un copil cuminte care nu plânge, ei o așteptau pe mami care era în magazin...mi-au adus aminte , oare? de începuturi, dar Mati nu a fost așa mică, mi s-a părut întotdeauna un copil mai mare decât ceilalți, cred că am și uitat cum e să ai bebe mic, e aproape incredibil fetița mea e mai mare cu 7 LUNI decât acel bebe, Doamne ce am progresat ... Totuși un aspect ne întunecă evoluția, mai ales mie, somnul de noapte, Mateei i-au ieșit și 2 dinți de sus și pentru asta ultimele 3 săptămâni au fost chinuitoare, e foarte greu să dormi sculându-te cam de 2 ori într-o oră, e chiar groaznic uneori, nu întâmplător și organismul meu se clatină uneori, ba cu o febră , ba cu spasmofilie, dar copilul acesta, darul acesta divin îmi dă putere să merg mai departe, încerc să mă mobilizez ca să am grijă de ea. Mateuțu meu s-a dezvoltat și fizic dar și intelectual, mă surprinde mereu cu aspecte noi , de la pozne diferite la lucruri serioase, e plăcut să constați mereu schimbări chiar dacă iată la unii copii apariția dinților sau altele aduce și aspecte greu de suportat. 
Veselie și bună dispoziție de la omușor


Se târâie - acesta e activitatea nouă




E răsfățată ca orice copil       
de către părinți și nu numai

Îi place mult cu premergătorul




Se plimbă cu mami mult,     
chiar și în Cora


Privire de îngeraș


La mulți ani ți multe lunițe, scumpă Mateuță!

luni, 13 mai 2013

8 luni

   Au trecut 8 luni de când sunt MAMĂ, de când o AM pe MATEUȚA!
   Am primit un dar frumos de la viață și uneori uit să mulțumesc sau nu mulțumesc în deajuns  de mult pentru el. Da, îți mulțumesc Doamne pentru acest minunat dar! 
   Mateuța a crescut și e la fel e grăsuță și molcuță, am avut probleme mari cu ea legate de dentiție, vreo 5 zile și nopți au fost tare chinuite și pentru ea și pentru mine, au trecut vreo 4 săptămâni de atunci și a apărut zilele trecute primul dințișor :) Apoi medicul de familie mi-a zis că are probleme cu fixarea calciului dar nu am mai fost să-i fac teste , ci am expus-o la soare căci a fost soare din belșug și vom merge în viitorul apropiat să vedem dacă s-a mai remediat problema. 
   Căldura asta explozivă a venit prea repede și ne-a găsit cu o garderobă cam săracă, i-am cumpărat câteva hăinuțe și mi-am dat seama cât de privilegiată am fost în aceste luni de darurile primite pentru Mati, m-au scutit de mulți bani, dar acum recunosc că va fi mai greluț pentru că bebelușii cresc repede și hăinuțele rămân mereu mici, nu aș vrea să investesc o parte însemnată din venitul nostru în haine, la drept vorbind mi se pare o risipă ca lună de lună să arunci cu bani pe hăinuțe care peste 2-3 săptămâni să nu-i mai vină, așa că dacă luna asta am investit în haine, luna viitoare trebuie să caut o altă soluție, chiar nu se merită. Acum să nu se înțeleagă că suntem săraci lipiți sau că sunt zgârcită sau că Mati nu are hăinuțe, doar că e vară și garderoba de vară e cam siluetică și cum noi transpirăm și păpăm și ne murdărim e nevoie de un plus de articole sau poate că am fost atât de răsfățate de multe persoane încât ne-am obișnuit cu un confort și acum ne vine greu. Aștept sfaturi de la mămici dar să nu mă puneți să fac croitorie sau să croșetez căci și așa nu am timp ziua nici să respir căci meseria de mamă e solicitantă . Păpăm de 3 ori pe zi hrană solidă și de câteva ori pe zi și noapte țuț, adică lăptic de la mămica care încă e bun și-l savurăm cu plăcere chiar mi-e frică de momentul înțărcării pe care mi-l doresc după un an. În ultimul timp păpăm biscuite special pentru bebe cu măr sau bănănuță sau avocado dimineașa, supă sau ciorbiță de găinuță de țară cu legume, piureuri în combinații, ficățel de țară, gălbenuș, multe dintre acestea le combin cu iaurt de care Mateea este înebunită, iaurtul îl papă cu cea mai mare plăcere, acestea la prânz și seara cereale cu lapte praf. Ea mănăncă cantități foarte mici de hrană dar simt că le asimilează bine. 
     Iată și îngerașul:
De la 7 la 8 luni am reușit să stăm hopa , unii zic cu întârziere, eu cred că acum e firesc, fără pernoaice puse forțat sau mai știu ce alte metode băbești.





E plină de viață și de energie, nu am jucării pe cât ar avea ea nevoie.







S-a mirat de tradițiile pascale.







Cel mai scump Iepuraș de Paști.






Ne-am bucurat de Sărbători și de natura superbă.






                                           

Ultima bucurie, premergătorul                         La mulți ani și multe lunițe, scumpică Mateuța!                                                                

duminică, 14 aprilie 2013

7 luni

    Timpul trece și mă uit la Mateuța cum crește și câte pozne face. Au trecut 7 luni !!! Acum 7 luni abea mă numeam om în urma cezarienei, și acum mă trec fiorii acelei experiențe dar au urmat altele și altele, bune și rele, și în orice împrejurare mama își privește copilul și își umple inima de bucurie. „Produsul” tuturor eforturilor din ultimele 16 luni e Mateuța și dacă ea este bine sunt cel mai bogat om de pe pământ. 
     Organismul meu a suportat transformări, am îmbătrânit, deși mă strădui să arăt bine VĂD și simt urmările a 7 luni de somn chinuit , a 7 luni de griji , de așteptări și dacă maternitatea ar însemna doar aceste aspecte neplăcute cred că mulți ar renunța să mai aibă copii, dar să fii părinte mai înseamnă și altceva: un șir lung de zâmbete, de alinturi, de mângâieri, un șir lung de satisfacții, de împliniri, de bucurii. Când Mati adoarme și mănâncă la sân iar eu o mângâii pe mânuțele ei moi și grăsuțe trăiesc un sentiment atât de profund încât uit că am rămas fără păr pe cap de la alăptat, fără danrură sănătoasă, că trăsăturile mele finuțe s-au dus, s-au uscat și am creionat pe chipul fetiței ce aveam eu frumos și nu mai am. Da, sunt MAMĂ, asta am învățat în ultimele 7 luni, să am un copil al meu căruia să-i transmit toată dragostea, frumusețea și răbdarea mea. 







 LA MULȚI ANI ȘI MULTE LUNIȚE , Mateuța!

sâmbătă, 16 martie 2013

6 luni

   Luna aceasta am întârziat în a vă spune că iubițica noastră a mai adăugat o lună de viață și a ajuns la jumătate de an. Sincer , mi se pare chiar o aniversare, numai că acest eveniment a fost umbrit de niște întâmplări mai triste. Pentru că pe 1 martie am început diversificarea , Mateuței i-a fost rău într-o zi de nu mai știam ce să-i fac, am fost cu ea la pediatru și i-am făcut și analize. Se pare că a avut probleme cu digestia , se mai întâmplă când bebelușii sunt trecuți la alimente. Nu are anemie, dar a luat mai puțin în greutate decât mă așteptam. În tot acest zbucium matern am ignorat durerile mele de coloana, am alergat, am transpirat până când a cedat coloana de tot , în prezent nu mă pot deplasa pe stradă de durere, de câteva zile urlu de durere și-mi târâi piciorul drept ca să mă pot deplasa. Am trăit și trăiesc un sentiment ciudat , acela al handicapului fizic. Lombosciatica mea nu o pot trata cu medicație dură pentru că ALAPTEZ , ȘI VREAU ÎN CONTINUARE SĂ ALAPTEZ, știu că pare o nebunie când atâtea mame aleg să nu alapteze din motive estetice și eu deși sufăr cumplit lupt pentru ca și copilul meu să se bucure cât mai mult de laptele matern și nu e o luptă câștigată dar am speranța și credința că o voi câștiga. Medicul mi-a recomandat niște pansamente antireumatice locale care mă ajută și mi-a zis să fac investigații acum doar dacă vreau să mă operez. De pe 13 martie fac termomasaj, ceea ce este o noutate pentru mine, fac la aparatele din Centru CERAGEM Bacău în zona Spitalului Județean. Vă recomand acest mod de viață, acest masaj are rezultate bune în timp și e gratuit, nu radiază, îndreaptă coloana, elimină toxinele și vindecă boli. Pentru că o am pe Mateuța mică nu o să pot urma prea mult acest program dar când voi fi mai liberă voi relua masajele . Pentru cei cu bani există aparatură de vânzare, de la paturi medicale de ultimă generație până la purificatoare pentru apă.
   Astăzi am auzit-o pe Mati spunând: „mam, mam”! ceea ce pentru mine e o mare bucurie. Mâncăm păpiță de 2 săptămâni : morcov, pâstârnac, pătrunjel, dovlecel, cartof, ardei, frunze pătrunjel, suc de mere gătite în casă și măr cu morcov la borcănel. Am să atașez și câteva fotografii.
 În stânga, de ziua mea, în dreapta în scăunel

 În cădița de bebe mare
Pap


 Cu mam și dormind
La mulți ani și multe lunițe îngeraș!

miercuri, 13 februarie 2013

5 luni

   A mai trecut o lună cu Mateuța. Copilul meu crește și cu fiecare zi trăiesc experiențe noi. La 4 luni și jumătate i-am făcut vaccinul și avea 67 cm și 6,70 kg. Ne pregătim pentru diversificare, i-am cumpărat tacâmuri, blender, urmează scaun-măsuță și peste vreo 2 săptămâni vom încerca să trecem la o nouă etapă în creșterea și dezvoltarea Mateuței. Deocamdată marele avantaj e că laptele matern e bun, sănătos și suficient. 





     Avem zile bune când se joacă și e plină de energie și zile când e somnoroasă, dificilă. Majoritatea nopților le petrecem la fel, cam agitată, de aceea doarme pe brațul meu și ne sculăm la fel de des după țâțucă. Se rostogolește singură dar rămâne de multe ori cu o mânuță sub ea și dak nu sunt în cameră plânge de durere. Îi place mult să stea pe burtică. I-au rămas hainele mici, am avut foarte multe și am rămas cu puține care îi mai vin. De aceea mami trebuie să meargă mereu la cumpărături, pentru ea mai puțin k doar are fată acum căreia trebuie să-i cumpere.
La mulți ani și multe lunițe, scumpa mea comoară!