Zilele acestea sunt sub semnul lui Eminescu, fiecare dintre noi își aduce aminte de poetul nepereche, ba mai mult, încearcă să-l omagieze într-un mod cât mai frumos, am realizat și eu cu elevii mei un proiect educativ Dor de Eminescu în perioada 5-14 ianuarie și finalizat cu un program artistic și o miniexpoziție la Centrul de Documentare și Informare a școlii.
Aș putea spune ca o primă idee că religia lui Eminescu a fost poezia. Poetul a cultivat rugăciunea ca specie literară. Eminescu n-a mărturisit niciodată că pentru credință îl caută pe Dumnezeu , el îl invocă direct doar în Luceafărul preamărindu-l „Căci tu izvor ești de vieți / Și dătător de moarte”. În cele două rugăciuni „Răsai asupra mea lumină lină” și „Rugăciune ” se adresează nu lui Dumnezeu ci simbolului feminin al divinității „Mariei pururea fecioară” .
Eminescu nu e un poet religios în sensul cultivării unor teme creștine , deși acestea nu lipsesc (Învierea, de exemplu), dar un poet cu spirit religios , un poet preocupat de marile întrebări existențiale , de viață și de moarte, de locul omului în univers în raport cu lumea și cu Dumnezeu .
Poemul postum Învierea (1878) e un poem icoană , tratând despre un motiv biblic creștin într-o atmosferă romantică păstrând ideea triumfului vieții asupra morții.
Colinde, colinde , postumă din 1878, formulează, în ritmul poeziei populare , poemul Nașterii Domnului . Frumoase sunt versurile, dar și melodia acestui colind îndrăgit de copii. Versurile acestea ne descoperă sufletul curat al poetului din anii copilăriei, petrecute la Ipotești , apoi Eminescu a fost toată viața sa un convins apărător al tradițiilor neamului .
Problema cunoașterii adevărului apare în poeziile Dumnezeu și om (postumă din 1873) și Preot și filozof (postumă din 1874).
O a doua idee legată de religia lui Eminescu este legată de mănăstirea Agafton aflată la 8 km de Botoșani unde au fost călugărițe și surorile Ralucăi Eminovici . Mătușile poetului erau vizitate de copilul Mihai și fratele său Ilie. Mătușa Fevronia care-i iubea se ocupa de educația lor , dispunea de condiții bune de locuit, îi plăcea să gătească și-i învăța pe copii carte. Aceeași mătușă îl ajută pe Mihai să descifreze alfabetul chirilic , el având acces la cărțile și manuscrisele din mănăstire. În vacanțele de vară , Mihai stătea mai mult pe la Agafton și cerceta manuscrisele din biblioteca mănăstirii , peisajul și liniștea de aici atrăgându-l în mod deosebit.
Viața de mănăstire, participarea la slujbele religioase îl sensibilizează pe Mihai de la o vârstă fragedă , ceea ce a făcut ca mai târziu să scrie o serie de poezii de inspirație religioasă ( din rândul celor prezentate mai sus).
La mănăstirea Agafton, Eminescu va reveni de mai multe ori să-și viziteze mătușile, pe care le prețuia atât de mult. Locurile acelea l-au inspirat în scrierile sale , mătușile aveau grijă de el , iar după ce a murit i-au făcut parastas.
Mihai Eminescu a fost profund creștin , afirmând că : „ Istoria omenirii este desfășurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea lui Dumnezeu.”
Aș putea spune ca o primă idee că religia lui Eminescu a fost poezia. Poetul a cultivat rugăciunea ca specie literară. Eminescu n-a mărturisit niciodată că pentru credință îl caută pe Dumnezeu , el îl invocă direct doar în Luceafărul preamărindu-l „Căci tu izvor ești de vieți / Și dătător de moarte”. În cele două rugăciuni „Răsai asupra mea lumină lină” și „Rugăciune ” se adresează nu lui Dumnezeu ci simbolului feminin al divinității „Mariei pururea fecioară” .
Eminescu nu e un poet religios în sensul cultivării unor teme creștine , deși acestea nu lipsesc (Învierea, de exemplu), dar un poet cu spirit religios , un poet preocupat de marile întrebări existențiale , de viață și de moarte, de locul omului în univers în raport cu lumea și cu Dumnezeu .
Poemul postum Învierea (1878) e un poem icoană , tratând despre un motiv biblic creștin într-o atmosferă romantică păstrând ideea triumfului vieții asupra morții.
Colinde, colinde , postumă din 1878, formulează, în ritmul poeziei populare , poemul Nașterii Domnului . Frumoase sunt versurile, dar și melodia acestui colind îndrăgit de copii. Versurile acestea ne descoperă sufletul curat al poetului din anii copilăriei, petrecute la Ipotești , apoi Eminescu a fost toată viața sa un convins apărător al tradițiilor neamului .
Problema cunoașterii adevărului apare în poeziile Dumnezeu și om (postumă din 1873) și Preot și filozof (postumă din 1874).
O a doua idee legată de religia lui Eminescu este legată de mănăstirea Agafton aflată la 8 km de Botoșani unde au fost călugărițe și surorile Ralucăi Eminovici . Mătușile poetului erau vizitate de copilul Mihai și fratele său Ilie. Mătușa Fevronia care-i iubea se ocupa de educația lor , dispunea de condiții bune de locuit, îi plăcea să gătească și-i învăța pe copii carte. Aceeași mătușă îl ajută pe Mihai să descifreze alfabetul chirilic , el având acces la cărțile și manuscrisele din mănăstire. În vacanțele de vară , Mihai stătea mai mult pe la Agafton și cerceta manuscrisele din biblioteca mănăstirii , peisajul și liniștea de aici atrăgându-l în mod deosebit.
Viața de mănăstire, participarea la slujbele religioase îl sensibilizează pe Mihai de la o vârstă fragedă , ceea ce a făcut ca mai târziu să scrie o serie de poezii de inspirație religioasă ( din rândul celor prezentate mai sus).
La mănăstirea Agafton, Eminescu va reveni de mai multe ori să-și viziteze mătușile, pe care le prețuia atât de mult. Locurile acelea l-au inspirat în scrierile sale , mătușile aveau grijă de el , iar după ce a murit i-au făcut parastas.
Mihai Eminescu a fost profund creștin , afirmând că : „ Istoria omenirii este desfășurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea lui Dumnezeu.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu