Omul cu credință în Dumnezeu învinge natura
Există și minți luminate, vârfuri, oameni purtători de valori, care în smerenie și modestie zic împreună cu filozoful antic Socrate: „Știu că nu știu nimic”. Știm că avem în față infinitul, iar noi suntem limitați. Dacă savanții citesc cărți, fiecare în domeniul său, de studiu și cercetare, fiecare ființă umană, citește zilnic mersul vremii și-l trăiește. Mersul obișnuit al vremii nu-l frapează cu nimic pe om, însă ceea ce e mai intens și mai neobișnuit, îi tulbură liniștea. Ceea ce e catastrofal, ceea ce e tragic, îi zdruncină adânc viața. Acestea sunt fenomenele naturii și provocările artificiale ale tehnicii umane.
Oare își are loc și întâmplarea? Oare viața omului pe pământ e o întâmplare? Oare neobișnuitul ce-i zguduie adânc viața e o întâmplare? Desigur, că nu. Desigur, există o dezlănțuire a fenomenelor naturii: cutremur de pământ, secetă, inundații, alunecări de teren, vânturi puternice, uragane, fulgere, accidente din neatenție sau intenționate, care ne vatămă și ne afectează viața și sănătatea noastră. Astfel de întâmplări să nu ne găsească seci de Duhul dumnezeiesc. Credința în puterea lui Dumnezeu ne poate ajuta. Desigur, în fața oricărei amenințări, uzăm de priceperea izvorâtă din spiritul de conservare de anesalva viața - a noastră și a celor dragi ai familiei nostre. Dar ce te faci în fața pericolului, de secundă, de minut? În fața trăsnetului, în fața valurilor mării sau a unui incendiu ce vine fără de veste, alunecări de teren, cutremure de pământ? Când vine vremea nenorocirii fără veste, ce te faci?
În astfel de împrejurare, omul este total neputincios. Nu-i capabil să dea răspuns salvator nici înainte, nici după momentul tragic.
Credința creștină în care suntem educați, precum ne învață Sfânta Biserică, nu exclude priceperea și istețimea ce izvorăsc în astfel de momente din spirit conservator. Însă la aceasta adaugă ceva - și acest ceva este totul: a ne încredința sub paza lui Dumnezeu. A ne pune încrederea în Dumnezeu - care știe și de fenomenele naturii care se dezlănțuie.
Fenomenele naturii se declanșează fără voia și știrea noastră. Dar cu știrea lui Dumnezeu , care în astfel de situații ne poate feri de toată întâmplarea cea rea. Căci de ești credincios adevărat și cu frică de Dumnezeu, de crezi în puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu, Dumnezeu te va ocroti cum i-a scos pe ucenicii Săi Domnul Iisus din viforul mării. A certat vântul și marea s-a liniștit (Matei 8, 23-27). Viața noastră fizică și cea spirituală e în mâna lui Dumnezeu și El ne va salva când merităm să fim salvați și ne va lăsa nenorocirii când suntem vrednici de osândă.
Pe păcătos Dumnezeu îl pune pe căi alunecoase , ca să cadă - ca astfel să-și cunoască neputința și păcătoșenia de care nu-și dă seama. Totodată ca să fie un exemplu de certare pentru ceilalți.
Ne e frică în fața naturii?
Să avem frică mai întâi în fața lui Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii, zice Ecclesiastul. De vom avea frică de Dumnezeu, vom scăpa de frică în fața dezlănțuirii forțelor naturii și vom scăpa după voia lui Dumnezeu și de primejdie și de nenorocire.
Și în ce constă frica lui Dumnezeu? În aceea că ne nimicește?
Nu! Să avem frică de Dumnezeu că ne părăsește și ne lasă în voia sorții și a întâmplării oarbe. Și aceasta se întâmplă cu noi când nu respectăm o lege. Și anume Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu pune legi, dar El stăpânește și peste legile naturii. El ne poate apăra de dezlănțuirea furtunoasă a stihiilor lumii, pentru că în mâna Lui sunt , precum și noi suntem în mâna Lui cea Atotputernică.
Deosebirea este că natura este irațională, iar noi suntem ființe raționale.
Noi trebuie să ne supunem de bună voie lui Dumnezeu , din conștiință - ca El să ne aibă în vedere și să ne aibă sub ocrotirea Sa.
Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu , spune Ecclesiastul. Dumnezeu, pe cel credincios, pe o familie, pe o grupare mai mică sau mai mare, pe o țară o salvează dacă se apropie cu credință și cu cucernicie.
Domnul făgăduiește că va salva pe cel drept:„că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălța, ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău” (Psalm 90, 11-12).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu