Ziarul

miercuri, 13 iulie 2011

O altă mănăstire













Mănăstirea Bistrița -Neamț, zidită de domnitorul Alexandru cel Bun în anul 1406, mănăstire ortodoxă din județul Neamț. Mănăstirea se află în satul Bistrița, din comuna Alexandru cel Bun , și are o foarte mare valoare istorică și arheologică. Este situată la aproximativ 8 km mai spre vest de orașul Piatra Neamț. În anul 1418, doamna Ana a fost înmormântată sub lespedea din gropnița bisericii, iar la 1 ianuarie 1432 a fost adus și Alexandru cel Bun , în mormântul de lângă aceasta. Prin 1498, Ștefan cel Mare se trece și el pe lista ctitorilor acestui sfânt locaș de rugăciune. El va ridica o impunătoare clopotniță cu paraclis. Următorul ctitor al bisericii este Petru Rareș care a refăcut zidul de incintă , cu turnul de la intrare, unde a amenajat un mic Paraclis cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, a refăcut casa domnească, pe care a împodobit-o cu frescă și a extins paraclisul din clopotnița ridicată de Ștefan cel Mare, a ridicat clădirea din piatră din colțul sud-vestic al incintei, unde a funcționat , până în secolul al XIX-lea, o școală domnească și care găzduiește astăzi muzeul mănăstirii, în perioada anilor 1541-1546.
Anul trecut pe 12 iulie am descoperit Mănăstirea Runc, anul acesta Mănăstirea Bistrița.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu