„După cum este firesc ca stâncile să fie lovite de valuri, tot astfel și omul negreșit va veni în atingere cu atacurile gândurilor”, Sfântul Efrem Sirul ca preambul la această carte pe care am cumpărat-o pe 20 ianuarie 2001, traducere în limba română din limba elenă Ieroschim. Ștefan Lacoschitiotul.
Pentru că este subțirică am reciti-o recent când m-am întors de la părinți călătorind cu trenul.
S-a spus de multe ori că pentru cel ce se roagă rugăciunea este o faptă dinamică , folositoare și plăcută lui Dumnezeu. Acest fapt adevărat îl irită pe diavol și-l face să lupte împotriva celui ce se roagă. De aceea credinciosul care dorește unirea sa cu Dumnezeu , întâlnește piedici diavolești organizate în sisteme capabile și de o ofensivă înfricoșător de bine programată. Războiul viclenilor diavoli împotriva celor ce se roagă este de două feluri: la vedere și nevăzut , pentru începători și pentru cei desăvârșiți. La începători folosește de multe ori și războiul văzut . Folosește sunete, obiecte, pricinuiește zgomote ca să-i poată distrage de la rugăciune. Totuși și pe cei începători și pe cei desăvârșiți îi luptă mai ales prin gânduri. Cel ce a început lupta împotriva gândurilor , și-a luat asupra sa o nevoință aspră deoarece gândurile constituie piedica cea mai mare pe care o întâmpină omul în curățirea și desăvârșirea sa duhovnicească.
Ce sunt gândurile și de unde provin?
Când spunem gânduri , nu înțelegem prin aceasta în mod simplu cugetele , ci chipurile și reprezentările sub care se înfățișează ele de fiecare dată însoțind cugetările corespunzătoare. Deci chipurile împreună cu cugetele se numesc gânduri.
A doua cauză care pricinuiește gândurile în om sunt organele simțurilor , atunci când acestea nu sunt conduse de mintea cea stăpânitoare. Dar mai ales auzul și vederea. Astăzi, îndeosebi, datorită tehnologiei simțurile primesc mult mai multe iritații decât mai demult. De aceea și lupta cu gândurile este mai puternică.
Al treilea motiv sunt patimile care există în om. De la acestea diavolii iau pricină să miște împotriva noastră gândurile cele rele.
Al patrulea motiv și cel mai însemnat sunt diavolii. În mod deosebit războiul acesta este mai puternic la monahi , care de multe ori ajung la luptă corp la corp cu diavolul în timpul atacului gândurilor viclene.
Putem distinge trei stadii în cadrul călătoriei spre țara păcatului: atacul, consimțirea și robia. Un atac, un asalt al vrăjmașului sau, mai simplu, o bătaie în ușă constituie primul stadiu. Dacă omul îl îndepărtează din mintea sa fără să conlucreze deloc cu el, atunci se izbăvește și scapă de urmările nenorocite ce urmează . Dar dacă primește convorbirea cu gândul cel viclean care mai înainte în mod simplu i-a bătut în ușă , pricinuiește prietenia și atunci ajunge la consimțirea păcatului , care este stadiul al doilea în săvârșirea păcatului. Stadiul al treilea al păcatului este săvârșirea activă a lui de către om, a cărui minte a devenit mai înainte roaba gândului , pe care iată de acum nu-l mai poate stăpâni , ci ea este stăpânită de el.
Sfântul Ioan Damaschin ne spune că gândurile principale ale răutății sunt opt: al lăcomiei pântecelui, al desfrânării, al iubirii de argint, al mâniei, al mâhnirii, al plictiselii, al slavei deșarte, al mândriei.
Cum se poate elibera cineva de gânduri? Sfinții Părinți ai Bisericii noastre ne-au arătat diferite moduri de înfruntare a gândurilor. Sfântul Ioan Gură de Aur ne sfătuiește să nu le exprimăm, ci să le înnecăm în tăcere. Deoarece și fiarele și târâtoarele atunci când cad în vreo groapă , dacă află vreo ieșire înspre sus, urcă și, de obicei, devin mai sălbatice. Dar dacă rămân mereu închise înlăuntru , ușor se pierd și dispar.
Primul mod de înfruntare este cugetarea: „Cum să fac acest mare rău și să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu? (Fac. 39, 9).
Spovedirea lor. Precum șarpele, atunci când iese din culcușul lui, aleargă să se ascundă , așa și gândurile viclene, prin spovedanie, pleacă de la om.
Smerenia sufletului și osteneala trupeacă în tot timpul , locul și lucrul, ajută pe om ca să nu aibă gânduri necurate.
„Îngrijește-te să te eliberezi de patimi și îndată vei alunga gândurile de la mintea ta” , subliniază Sfântul Maxim Mărturisitorul. Pentru a se elibera cineva de desfrânare, trebuie să se ostenească trupește și să postească; ca să se elibereze de mânie și mâhnire, trebuie să disprețuiască slava și necinstea ; ca să se elibereze de ținerea de minte a răului , trebuie să se roage pentru cel ce l-a mâhnit.
Nu putem împiedica gândurile să nu vină , însă putem să nu le primim. Dacă nu putem împiedica ciorile să zboare pe deasupra noastră, putem însă să le împiedicăm ca să nu-și facă cuiburi pe capetele noastre.
În general Sfinții Părinți au trei moduri de înfruntare a gândurilor necurate: RUGĂCIUNEA, ÎMPOTRIVIREA, DISPREȚUIREA (DEFĂIMAREA).
Rugăciunea. Este cu neputință ca începătorul să alunge singur gândurile. Lucrul acesta este un semn al celor desăvârșiți. Rugăciunea minții: „Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine , păcătosul ” este arma cea mai puternică , necesară celui ce vrea să biruiască gândurile. „Cu numele lui Iisus biciuește pe vrăjmași , căci nu este armă mai puternică în cer și pe pământ” - ne spune Sfântul Ioan Scărarul.
Împotrivirea. Rugăciunea este pentru începători și neputincioși. Iar cei care se pot lupta să folosească împotrivirea , care obișnuiește să astupe gura diavolilor. Este mai bine să scape cineva prin puterea rugăciunii și a lacrimilor , deoarece sufletul nu are întotdeauna aceeași putere, diavolul are experiența multor mii de ani, în timp ce a noastră este foarte limitată și, încercând să ne împotrivim, vom fugi biruiți și răniți, căci mintea noastră iarăși se întinează cu imaginația necuviincioasă, și c) alungă mândria și arată smerenie cel ce scapă la Dumnezeu în ceasul războiului gândurilor și se mărturisește pe sine nevrednic, smerit și neputincios în a se lupta , și numai pe Iisus Hristos tare și puternic în război, deoarece El ne-a spus: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (In. 16, 33), adică patimile, gândurile și pe diavolul.
Disprețuirea (defăimarea). Dacă ne ocupăm cu gândurile ce ni le aduce vrășmașul, niciodată nu vom putea face vreun bine, căci va fi războit de acela.
Disprețuirea, și faptul de a nu se ocupa cineva cu gândurile vrășmașului este arma cea mai puternică și ea constituie lovitura cea mai tare dată diavolului. Cel ce a ajuns la punctul acesta este înarmat cu harul lui Dumnezeu și rămâne neatins de gânduri și diavoli.
Ce sunt gândurile și de unde provin?
Când spunem gânduri , nu înțelegem prin aceasta în mod simplu cugetele , ci chipurile și reprezentările sub care se înfățișează ele de fiecare dată însoțind cugetările corespunzătoare. Deci chipurile împreună cu cugetele se numesc gânduri.
A doua cauză care pricinuiește gândurile în om sunt organele simțurilor , atunci când acestea nu sunt conduse de mintea cea stăpânitoare. Dar mai ales auzul și vederea. Astăzi, îndeosebi, datorită tehnologiei simțurile primesc mult mai multe iritații decât mai demult. De aceea și lupta cu gândurile este mai puternică.
Al treilea motiv sunt patimile care există în om. De la acestea diavolii iau pricină să miște împotriva noastră gândurile cele rele.
Al patrulea motiv și cel mai însemnat sunt diavolii. În mod deosebit războiul acesta este mai puternic la monahi , care de multe ori ajung la luptă corp la corp cu diavolul în timpul atacului gândurilor viclene.
Putem distinge trei stadii în cadrul călătoriei spre țara păcatului: atacul, consimțirea și robia. Un atac, un asalt al vrăjmașului sau, mai simplu, o bătaie în ușă constituie primul stadiu. Dacă omul îl îndepărtează din mintea sa fără să conlucreze deloc cu el, atunci se izbăvește și scapă de urmările nenorocite ce urmează . Dar dacă primește convorbirea cu gândul cel viclean care mai înainte în mod simplu i-a bătut în ușă , pricinuiește prietenia și atunci ajunge la consimțirea păcatului , care este stadiul al doilea în săvârșirea păcatului. Stadiul al treilea al păcatului este săvârșirea activă a lui de către om, a cărui minte a devenit mai înainte roaba gândului , pe care iată de acum nu-l mai poate stăpâni , ci ea este stăpânită de el.
Sfântul Ioan Damaschin ne spune că gândurile principale ale răutății sunt opt: al lăcomiei pântecelui, al desfrânării, al iubirii de argint, al mâniei, al mâhnirii, al plictiselii, al slavei deșarte, al mândriei.
Cum se poate elibera cineva de gânduri? Sfinții Părinți ai Bisericii noastre ne-au arătat diferite moduri de înfruntare a gândurilor. Sfântul Ioan Gură de Aur ne sfătuiește să nu le exprimăm, ci să le înnecăm în tăcere. Deoarece și fiarele și târâtoarele atunci când cad în vreo groapă , dacă află vreo ieșire înspre sus, urcă și, de obicei, devin mai sălbatice. Dar dacă rămân mereu închise înlăuntru , ușor se pierd și dispar.
Primul mod de înfruntare este cugetarea: „Cum să fac acest mare rău și să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu? (Fac. 39, 9).
Spovedirea lor. Precum șarpele, atunci când iese din culcușul lui, aleargă să se ascundă , așa și gândurile viclene, prin spovedanie, pleacă de la om.
Smerenia sufletului și osteneala trupeacă în tot timpul , locul și lucrul, ajută pe om ca să nu aibă gânduri necurate.
„Îngrijește-te să te eliberezi de patimi și îndată vei alunga gândurile de la mintea ta” , subliniază Sfântul Maxim Mărturisitorul. Pentru a se elibera cineva de desfrânare, trebuie să se ostenească trupește și să postească; ca să se elibereze de mânie și mâhnire, trebuie să disprețuiască slava și necinstea ; ca să se elibereze de ținerea de minte a răului , trebuie să se roage pentru cel ce l-a mâhnit.
Nu putem împiedica gândurile să nu vină , însă putem să nu le primim. Dacă nu putem împiedica ciorile să zboare pe deasupra noastră, putem însă să le împiedicăm ca să nu-și facă cuiburi pe capetele noastre.
În general Sfinții Părinți au trei moduri de înfruntare a gândurilor necurate: RUGĂCIUNEA, ÎMPOTRIVIREA, DISPREȚUIREA (DEFĂIMAREA).
Rugăciunea. Este cu neputință ca începătorul să alunge singur gândurile. Lucrul acesta este un semn al celor desăvârșiți. Rugăciunea minții: „Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine , păcătosul ” este arma cea mai puternică , necesară celui ce vrea să biruiască gândurile. „Cu numele lui Iisus biciuește pe vrăjmași , căci nu este armă mai puternică în cer și pe pământ” - ne spune Sfântul Ioan Scărarul.
Împotrivirea. Rugăciunea este pentru începători și neputincioși. Iar cei care se pot lupta să folosească împotrivirea , care obișnuiește să astupe gura diavolilor. Este mai bine să scape cineva prin puterea rugăciunii și a lacrimilor , deoarece sufletul nu are întotdeauna aceeași putere, diavolul are experiența multor mii de ani, în timp ce a noastră este foarte limitată și, încercând să ne împotrivim, vom fugi biruiți și răniți, căci mintea noastră iarăși se întinează cu imaginația necuviincioasă, și c) alungă mândria și arată smerenie cel ce scapă la Dumnezeu în ceasul războiului gândurilor și se mărturisește pe sine nevrednic, smerit și neputincios în a se lupta , și numai pe Iisus Hristos tare și puternic în război, deoarece El ne-a spus: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (In. 16, 33), adică patimile, gândurile și pe diavolul.
Disprețuirea (defăimarea). Dacă ne ocupăm cu gândurile ce ni le aduce vrășmașul, niciodată nu vom putea face vreun bine, căci va fi războit de acela.
Disprețuirea, și faptul de a nu se ocupa cineva cu gândurile vrășmașului este arma cea mai puternică și ea constituie lovitura cea mai tare dată diavolului. Cel ce a ajuns la punctul acesta este înarmat cu harul lui Dumnezeu și rămâne neatins de gânduri și diavoli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu