Ziarul

duminică, 6 februarie 2011

Rugăciunea de duminică

       „Astăzi slăvesc bunătatea și atotputernicia Ta Stăpâne, Care ai zidit lumea și toate câte sunt și ai răscumpărat neamul omenesc. Pe Tine Te cunosc , Dumnezeu adevărat, Te mărturisesc, te măresc ți ție mă închin și slujesc pururea din toată inima și din toate puterile mele : Părinte sfinte, miluiește-mă! Binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu , mântuiește-mă! Duhule Sfinte, umbrește-mi viața cu harul Tău!
        Învrednicește-mă Doamne să prăznuiesc această sfântă zi , care încheie străduințele mele din săptămâna ce-a trecut , cu bucurie duhovnicească, înălțându-mi sufletul cu amintirea învierii Tale, celei de a treia zi și a venirii Sfântului Duh asupra Apostolilor și a Bisericii Tale, maica noastră mântuitoare.
        Dă-mi astăzi să mă învrednicesc după cuvântul psalmistului David „să intru în casa Ta și să mă închin în sfânta biserica Ta”.
       Întărește cugetul meu cel bun ca să mă lepăd de păcate, să mă împac cu semenii pe care i-am supărat, ca să fie bineprimite la sfântul Tău altar, smeritele mele daruri, rugăciunile și cântările duhovnicești pe care le voi înălța către Tine împreună cu toți credincioșii Tăi.
       Că tu ești dorirea adevărată , veselia cea negrăită a celor ce Te iubesc , Hristoase, Dumnezeul nostru și pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin”
      Această zi este pusă sub ocrotirea Mântuitorului Nostru Iisus Hristos.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu