Ziarul

luni, 14 februarie 2011

„Explicarea Sfintei Liturghii, Protosinghel Nicodim Măndiță” (5)

Capitolul IV
Sfânta Liturghie a celor chemați, cu însemnătatea ei

       De la binecuvântare până la ectenia stăruitoare, inclusiv
       Ce este această Sfântă Liturgie? Este șirul rugăciunilor care se încep după săvârșirea mânecândei și a orelor , 1, 3 și 6, și urmează până la : „Câți sunteți chemați ieșiți...ca, nimenea din cei chemați...”
       Ce înseamnă ectenia mare? Ectenia (grecește Ehftezis) înseamnă cerere sau rugăciune neîntreruptă și continuă. Iată și cererile:
        - Cu pace Domnului să ne rugăm;
        - Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm;
        - Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor , Domnului să ne rugăm;
        - Pentru Sfânta Biserica aceasta și pentru cei ce cu credință, cu bună cucernicie și cu frica lui Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm;
        - Pentru Prea Sfințitul Arhiepiscolul (Patriarhul , Mitropolitul ori Episcopul nostru N. ) pentru cinstita preoție, cea întru Hristos diaconie, pentru tot clerul și poporul, Domnului să ne rugăm;
         - Pentru prea înălțatul și de Hristos iubitorul Regele nostru (numele Regelui și al familiei regale), pentru curtea și ostașii lui, Domnului să ne rugăm;
         - Pentru ca să-i ajute și să supună sub picioarele lui pe tot vrăjmașul și potrivnicul, Domnului să ne rugăm;
          - Pentru Sfânt Locașul acesta, țara aceasta, și pentru toate orașele și satele, și pentru cei ce cu credință viețuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm;
          - Pentru buna întocmire a văzduhurilor , pentru îmbelșugarea roadelor pământului și pentru vremuri cu pace , Domnului să ne rugăm;
           - Pentru cei ce umblă pe ape, pentru cei ce zboară prin văzduh, pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiți și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm;
          -  Pentru ca să ne izbăvim noi de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm;
          - Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește pe noi, Dumnezeule, cu Darul Tău;
          - Doamne miluiește.
          - Pe Preasfânta , Curata Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți Sfinții pomenind-o;
          - Pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm;
          - Ție Doamne.
          - Că Ție se cuvine toată slava , cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
           2 din aceste rugăciuni , cea cu regele și următoarea,  au necesitat modificări.
           Ce urmează după ectenia mare? Urmează Ps. 102 cântat sau citit de cântăreți: „Binecuvintează suflete al meu pe Domnul...”
            Urmează apoi ectenia mică, apoi Ps. 145 „Laudă suflete al meu pe Domnul...”, apoi a doua ectenie mică , pe lângă alte acțiuni ale preoților se cântă fericirile , alt moment important este ieșirea Preotului din Sfântul Altar cu Sf. Evanghelie, apoi cântarea „Sfinte Dumnezeule...”, citirea Apostolului,  citirea Sf. Evanghelii , predica, ectenia stăruitoare.
            Fiecare moment al Sf. Liturghii are o însemnătate, are un istoric și trebuie tratat cu multă responsabilitate de către toți participanții și slujitorii. Cartea reprezintă o descriere amănunțită a tuturor momentelor, în plus sunt aduse și arătări dumnezeiești , plus imagini reprezentative. Pentru a înțelege toate aceste aspecte e nevoie de studiu profund.
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu