Răbdarea ne ajută să creștem ca persoane. Când suferința sau sacrificiul intră în viața unui copil , acesta învață cum să reacționeze văzând răbdarea și încrederea altora în Dumnezeu. Faptul e valabil pentru micile supărări ca și pentru marile încercări. Credincioșia în încercările mici ne pregătește pentru marile încercări (cf. Luca 16,10). Dacă ar fi întotdeauna ușor și confortabil pentru noi să-l urmăm pe Hristos, ne-am elibera oare de iubirea de sine? Încercările prin care trec îmi descoperă adevărata mea stare. Cred cu adevărat în Dumnezeu ? Cât de mult îi iubesc pe ceilalți? Când sunt încercat „ca aurul în topitoare”( Proverbe 17, 3), atunci aflu cât de mult trebuie să cresc în credință și iubire și atunci caut un ajutor. Mă voi face încă și mai mult iubire . Sfinții Părinți ne aduc aminte că „nu există mântuire fără încercări și ispite”. E cu neputință să fii ucenic al lui Hristos dacă nu-ți porți crucea.
Boala și moartea copiilor. Uneori Dumnezeu îi cheamă pe copii la martiriu sau îngăduie să treacă prin suferințe martirice. Boala unui copil este o încercare de credință și răbdare pentru cei implicați și, nu în ultimul rând, pentru părinți. Ei trebuie să o suporte întărindu-i în același timp pe copil, pe frații și surorile lui. Pronia lui Dumnezeu în sființirea copiilor Săi e înotdeauna o binecuvântare, dar uneori binecuvântarea vine foarte deghizată.
Copiii bolnavi au adeseori o credință și o înțelepciune mai presus de anii lor - în multe cazuri , mai presus și de credința părinților lor. „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți” (Marcu 10, 14; Luca18, 16). Dacă suntem în stare să facem asta , ei și noi deopotrivă vom crește . Adeseori , învățătorul este copilul bolnav care ne face să ne păstrăm încrederea în Dumnezeul Cel Viu chiar și atunci când inimile noastre sângerează. Uneori boala unui copil este singurul mod în care pot avea loc vindecările spirituale. Foarte mulți copii își mântuiesc în felul acesta întreaga familie.
Dintr-un imn al Sfântului Efrem Sirul: „Acolo (în rai) căsătoria își va găsi odihna după ce s-a chinuit în durerile nașterii. Își vede acum copiii pe care i-a îngropat cu lacrimi, păscând ca niște mielușei în rai. Ridicați în ranguri , în strălucirea slavei, asemenea îngerilor fără prihană”. Părinții care-și îngroapă un copil având credință în realitatea a ceea ce Sfântul Efrem enunță aici sunt cei care și-au îndreptat atenția asupra scopului ultim al paternității: pregătirea unei noi persoane pentru viața veșnică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu