Într-un capitol din carte, maica Magdalena ne îndeamnă : „Să încurajăm copiii în rugăciunea personală”.
Un băiat (10 ani): „Da, dar dacă-I ceri ceva bun nu pentru tine însuți, Dumnezeu va face acest lucru? De pildă dacă-i ceri să oprească războaiele sau să vindece copiii bolnavi . Se va întâmpla acest lucru?”
Și eu și noi toți ne-am pus întrebarea precum băiatul de 10 ani, poate nu ne-am putut da cel mai potrivit răspuns. Iată răspunsul măicuței:
Maica Magdalena: „Un lucru bun se va întâmpla undeva. Orice rugăciune asemănătoare ajută lumea. Dumnezeu face ceva ori de câte ori ne rugăm pentru astfel de lucruri . Uneori cineva se face bine dintr-o dată sau un război încetează. Dar nu întotdeauna vedem ceea ce se întâmplă . De ce nu putem vedea? Din două motive. Dacă te rogi pentru copiii bolnavi ca ei să se facă bine, undeva un copil bolnav , sau chiar mai mulți copii bolnavi , fie se vor vindeca, fie nu vor avea dureri atât de cumplite , fie se vor înveseli și se vor simți fericiți, fie boala va înceta și vor fi luați la cer. Dar dacă ai știi ceea ce face Dumnezeu , ai începe să te lauzi și să spui : „Iată ce a făcut rugăciunea mea!” Și ai crede că ești un sfânt sau făcător de minuni . Și atunci te-ai mândri și nu vei mai fi aproape de Dumnezeu. Iată și al doilea motiv. Ne rugăm mult pentru pace. Și totuși nu vedem numaidecât la buletinul de știri din ziua următoare că războiul din țara X a încetat. De ce nu? Dumnezeu ascultă rugăciunea noastră și vrea și El pace. Poate că trimite un înger să spună conducătorilor :„Lăsați jos armele”. Dar dacă nu vor să asculte , nici Dumnezeu nu-i poate sili. Uitați-vă și la noi . Nici noi nu-L ascultăm pe Dumnezeu tot timpul, nu-i așa? Merită întotdeauna să te rogi, chiar dacă nu vezi rezultatele . Ceva bun se întâmplă ori de câte ori cineva se roagă . Cu cât mai multe rugăciuni cu atât mai bine pentru lume.”
„Nu de nevoie, ci de bunăvoie”( 1 Petru 5,2) . De câte ori, o, Doamne, de câte ori am vrut mai mult pentru un om sau altul să-l văd în mijlocul casei Tale, să te simtă , să simtă cum te simțeam și eu! Nu e o idee precum a fariseului din predica duminicii de astăzi de laudă a credinței, e o idee născută din iubire, din iubirea creștină ca oamenii să Te descopere, să Te simtă, să Te aibă. De câte ori te imploram până la lacrimi ca X sau Y să afle drumul către Lumină și când primeam o mică schimbare mi se umplea inima de bucurie. Consider că la copiii această trecere e mult mai ușor de realizat căci ei au sufletele curate și gândul lor e senin.
Iată ce gândește măicuța despre acest subiect: „Trebuie să ne reținem de la încercarea de a-i crea pe ceilalți după chipul și asemănarea pe care am hotărât-o pentru ei. Trebuie să întâlnim fiecare copil acolo unde este el , conștienți întotdeauna că nu vom câștiga nimic încercând să-l silim pe cineva să o apuce pe calea voii lui Dumnezeu. „Taina mântuirii e a celor ce o vor în mod liber, nu a celor supuși tiraniei”(Sfântul Maxim Mărturisitorul). Cuviosul Porfirie obișnuia să spună : „Nu trebuie să facem presiuni asupra cuiva să vină la biserică. Hristos spunea :„Dacă vrea cineva să vină după Mine ...”În rugăciunea noastră îi încredințăm pe ceilalți lui Dumnezeu ; cerem Proniei divine să atingă inima copilului ca noi să intervenim și să stricăm lucrurile prin nerăbdarea noastră.”
Deci trebuie multă, multă răbdare cu cei rătăciți sau cei care nu cunosc Calea, căci a-i forța să facă ceva fără voia lor nu e o soluție, ba poate înrăutăți și mai mult relațiile.
„Tuturor toate” (1 Corinteni 9,22) . Ca să „dăm har celor ce ascultă” (Efeseni 4, 29) trebuie să învățăm să plângem cu cei ce plâng și să ne bucurăm cu cei ce se bucură ; să ne facem iudei cu iudeii, și în afara legii cu cei aflați în afara legii; și slabi cu cei slabi. Aceasta e pedagogia Sfântului Apostol Pavel, care a suferit mult pentru ca Hristos să Se nască în copiii săi duhovnicești.
„Inima, centrul spiritual al persoanei”. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată tăria ta și din tot cugetul tău” (Luca 10, 27). În porunca Sa Hristos a pus pe primul loc inima. Inima e componenta cea mai personală a omului. Creierul și mintea noastră reflectă în felul lor starea inimii noastre ; așa cum spunea Domnul , gândurile ies din inimă (Matei 15, 19, Marcu 7, 21). Într-o persoană reintegrată , mintea și inima sunt unite.
În educația duhovnicească a copiilor prima noastră grijă nu este aceea de a antrena voința lor, ci de a atrage har - prin viața și rugăciunea noastră - asupra mediului lor și a lăsa astfel inima fiecărui copil să se lipească singură de har.
Trebuie să recunosc că am învățat multe lucruri din această carte, și mai mult am înțeles multe taine ale educației asupra copiilor, dar și a adulților, o educație creștină, ortodoxă, sfântă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu