„Împărăția Ta, o, Doamne, o doresc
Și cât aș vrea să stau în ea, acolo să trăiesc!”
E o cântare ortodoxă pe care o aud la sfârșitul Sf. Liturghii , uneori ,și tare îmi este dragă.
Nu sunt teolog , nu am participat la seminarii unde se dezbat cu multă seriozitate temele creștinismului, deci nu sunt în măsură să dau răspunsuri bine argumentate, eu știu un lucru clar că atunci când crezi reușești în timp să simți credința fără îndoială și că nu-L poți confunda pe Dumnezeu, nu poți să-l compari și nu ai capacitatea să-L cuprinzi cu mintea și cu înțelegerea căci EL e Creatorul, Atotștiutorul, Atotputernicul.
Marii noștri duhovnici ne pot liniști sufletul de unele îndoieli sau de întrebări ce contravin moralei creștine. Chiar și bunii noștri duhovnici uneori nu dau răspunsuri imediate la marile întrebări ale credincioșilor, de aceea și ei amână unele hotărâri, cerându-i între timp lui Dumnezeu înțelepciune în rezolvarea situațiilor mai grele, drumul mântuirii poate fi anevoios , dar e biruitor, binele învinge răul.
Dragii mei, știți că de multe ori știința și religia s-au ciocnit pentru că știința nu a recunoscut că este limitată și nu a acceptat că există cineva mai presus de noi. Modul în care lucrează EL este drept și bun chiar dacă noi nu înțelegem pe deplin căile Sale.
Nu putem crede că în Ziua Judecății oamenii vor putea spune: „Aș fi crezut în Tine dacă nu ar fi existat suferință, durere și rău.” El știe ce face . Are un plan. Dacă tace cu privire la un anumit lucru , înseamnă că a luat în considerare acesta.
Se pot puncta următoarele aspecte referitoare la suferință:
1. Când a luat chip de om (Hristos) El nu a refuzat durerea. El a îndurat suferința și durerea. Acest lucru are o semnificație.
2. Împărăția Lui nu este din această lume . Dumnezeu a iubit lumea prin faptul că a trimis Cuvântul Său( pe Iisus) în lume. Numai că nu se bucură de lume sau de felul în care aceasta funcționează (egoism, păcat, răul pe care oamenii îl fac altora sau lor înșile). Dumnezeu iubește lumea care va veni , în care nu va fi jale , plâns, moarte sau durere. Aceasta este Împărăția Lui.
3. Numai Dumnezeu este bun. El este perfect. Există unul dintre noi care să nu fi greșit niciodată? Noi nu înțelegem căile Sale , dar El este drept și bun. Am avut o perioadă în trecut când aveam nevoie să-L descopăr pe Dumnezeu și ca să-L înțeleg citeam literatură ortodoxă pentru copii și-mi intra în suflet fără îndoială.
Iisus a spus că în lume vom avea necazuri. Le-a spus acest lucru unor oameni care urmau să fie urâți din cauza Numelui Său (urâți pentru credința în El). Dar Iisus a mai adăugat: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri , dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea (Ioan 16,33).
Dumnezeu nu este autor al răului. Răul e numai în om, iar binele e în tot restul creației , atunci Dumnezeu rămâne în afara problemei răului. În cazul acesta , răul lucrează după capriciile sau legile sale , prezentându-se ca o forță independentă și nestăvilită de nimic , în fața căreia Dumnezeu rămâne neputincios. Dacă, însă, răul a fost permis ca o încercare cu scop bun, aceasta înseamnă că nu numai binele , dar și răul , depind într-un anumit fel , de Dumnezeu.
„Ființa e binele, neființa e răul” , zice Sf. Atanasie. Dumnezeu a făcut trupul, nu boala, El a creat sufletul , nu păcatul, dar sufletul s-a alterat pentru că a ieșit din starea naturală.
Dumnezeu a creat lumea , dar nu s-a atins de conținutul ei. Cauza imperfecțiunilor lucrurilor pământești stă în aducerea formelor lor la existență, adică în faptul creațiunii însăși. Ființa creaturilor este mărginită și nedesăvârșită și de aceea trebuie să comită greșeli și să rătăcească.
Puterea demonului e limitată la ceea ce îngăduie Dumnezeu - așa cum știm din cazul lui Iov. Originea răului se află parțial și în diavol , căci răul s-a instalat în el cu atâta putere , încât ambii aproape se identifică.
Nu Dumnezeu a făcut răul sau moartea , ci noi înșine ne-am atras-o prin hotărârea noastră rea. Dumnezeu ne-a dat libertatea pentru că Lui nu-i place constrângerea , ci îndreptarea cea din virtute , iar virtutea vine din voința care alege , nu din constrângere. Cineva care ar reproșa lui Dumnezeu că nu ne-a făcut în așa fel încât prin firea noastră să nu păcătuim , acela preferă naturii noastre raționale , înzestrarea cu libera alegere și cu putința de activitate, o natură nerațională , imobilă și incapabilă de dorinți , zice Sf. Vasile. După cădere , sufletul a continuat să abuzeze de libertatea sa, dându-i-o îndrăzneală care l-a abătut de la scopul său inițial.
Oamenii au început să făptuiască lucruri contrarii acestui scop: mâinile furau, loveau și ucideau pe semeni , urechile nu ascultau , limba. În loc de binecuvântări preferă blesteme , insulte, picioarele se grăbeau spre asasinat , iar pântecul nu se mai sătura de mâncare și de băutură.
Niciun om cu mintea întreagă n-a admis vreodată că nedreptatea , exploatarea, robia sau războiul au ca autor pe Dumnezeu. Niciodată Dumnezeu n-a învățat pe oameni să fie nedrepți, asupritori, exploatatori sau ucigași.
Lumea a fost creată de Dumnezeu nu pentru ca să fie spațiu de desfășurare a forțelor răului , ci pentru ca omul să trăiască fericit și să laude pe Dumnezeu. Omul trebuie să distrugă răul, dar nu cu rău, căci a folosi răul împotriva răului , e o metodă proprie diavolului.
Surse de documentare: everystudent.ro
CrestinOrtodox.ro - îndrumări ale părintelui I.G.Coman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu