Dumitru Stăniloae (n. 16 noiembrie 1903, Vlădeni, Comitatul Brașov - d. 1993 București) a fost preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor și ziarist român. Este considerat unul dintre numele proeminente ale teologiei europene din sec. XX. Facultatea de teologie din Iași îi poartă numele.
Într-un interviu luat de monahul Ignatie, părintele a vorbit despre problematica suferinței.
Suferința vine din diferite cauze și se referă fie la suflet, fie la trup.
Părintele a precizat că de la Adam ne-a rămas tuturor o suferință din neatașarea la Dumnezeu , producându-se o corupere în trupul omenesc. El crește până la o vreme , dar pe urmă începe stricarea lui , stricăciunea, descompunerea, până duce la moarte.
Mă întreb acum , neștiutoare, ce s-ar fi întâmplat dacă Adam nu ar fi comis păcatul, dacă nu ar fi existat Eva, dacă urmașii lor nu s-ar fi împărțit în două categorii: inteligenții și proștii? Deci, dacă nu s-ar fi întâmplat toate acestea noi oamenii nu am mai fi suferit? Ce-ar fi dacă unui micuț elev de-al meu i-aș spune că este prost, că nu are nicio șansă să evolueze dacă mereu își face temele de la alții, l-aș răni , i-aș produce o suferință, practic nu i-aș da nicio șansă să prindă curaj , să se integreze în colectiv, să poată să se simtă capabil chiar și pentru nivelul lui de inteligență. Pentru prezent, micuțului meu elev îi acord posibilitatea să fie ajutat , cu siguranță și el își va găsi un drum al său, important este să fie credincios, căci toate celelalte i se vor adăuga lui.
Revenind la părintele Stăniloae, mi-ar plăcea ca oameni care l-au cunoscut să-mi vorbească despre cum era părintele, cum prezenta cursurile studenților . În interviu și părintele îl dă ca exemplu pe Iov care nu s-a lăsat abătut prin suferințele aduse de vrăjmășia diavolului de la legătura cu Dumnezeu. Oameni nevinovați , într-un anumit fel , pot să sufere prin încercări care vin nu pentru că Dumnezeu vrea să ne încerce , ci sunt și duhurile rele care ne ispitesc și care aduc prin dușmăniile altora necazuri asupra noastră. Suferința lui, picătură cu picătură , dusă până la extremă , cum spunea un prieten în Hristos nu a fost de la Dumnezeu , e adevărat Domnul l-a lăsat pe diavol să-l încerce dar să nu se atingă de viața lui, Creatorul a pus o condiție diavolului, e adevărat acesta a fost nemilos cu Iov și l-a supus la atâta suferință, oare a meritat acest model biblic să sufere atât de mult? Sunt întrebări la care nu poți răspunde foarte ușor afirmativ sau negativ. Nimeni nu-și dorește suferința, nici Iov nu cred că și-a dorit-o, dar a suportat-o . Aș vrea și eu ca și mulți dintre noi să aflăm de la alții de ce totuși suferim? De aceea citesc și redau din sfinții părinții, așa încerc să mă luminez. Acum , în stadiul acesta, atâta pot, dacă mai reușesc să mai exprim și câte o părere din când în când pentru mine e ok.
Părintele Stăniloae ne vorbește și de exemplu suprem al suferinței, Hristos. El nu trebuia să sufere pentru că El nu a păcătuit . El a suferit spre a-i mântui și a-i îndemna pe oameni să părăsească cele rele și prin asta a trezit invidia unora pentru că vroia să facă bine altora și dușmănia acelora i-a adus lui Hristos suferința. De aceea răbdăm suferințele , fără să ne îndepărtăm de Dumnezeu , rămânând în comuniune cu Hristos , ca astfel moartea să nu mai fie un act de totală împuținare a vieții , ci să fie un act de revenire la plenitudinea vieții , la îndumnezeirea naturii.
Întrebat de propria suferință, părintele a răspuns că a căutat să rabde toate suferințele care i-au venit de pe urma slăbiciunii trupului , din cauza bolilor, ca și cele venite din invidia sau dușmănia unor oameni. „Am încercat să le folosesc pentru a mă apropia și mai mult de Dumnezeu , să mă ocup și mai mult cu pilda lui Hristos, spre a mă apropia și mai mult de El , să-i cer ajutorul Lui , să transform suferința într-o cale spre întărirea duhului din mine, a spiritului , împotriva plăcerilor trupului și cu nădejdea că prin aceasta va fi și pentru mine moartea nu un mijloc de prăbușire într-un minus extrem de existență, ci o apropiere de Dumnezeu , iar la învierea de obște va fi și pentru mine un mijloc de înviere spre viața veșnică”.
Aș vrea să precizez că acest blog s-a născut din ideea de a mă bucura alături de alți oameni de iubirea creștină, dacă unora nu le place stilul meu „limitat” de a concepe paginile, tematica , întrebările, răspunsurile, îi invit să-și facă propriul blog sau să scrie o carte, așa va putea ajunge mai ușor la răspunsurile dorite. Dar atâta timp cât trăim în Hristos, vă consider pe toți prieteni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu