Bucătărim în vacanță

      Ne-a prins bine această masă pentru că este bucătărită în vacanță, nu pe fugă, în liniște . Șnițelele sunt din carne de vită, salata de varză are și lămâie.

      Și desertul cu salată de fructe, l-am făcut cu ce-am avut în casă: compot de prune, un măr, o portocală, o banană, o mandarină și stafide.

Sfinții Chir și Ioan

Acești sfinți mucenici au trăit în zilele împăratului Dioclețian, sunt considerați sfinți făcători de minuni și doctori fără de argint, Chir era din Alexandra , iar Ioan era din Edesa. Sunt pomeniți pe 31 ianuarie în calendarele ortodoxe.  

Sfinții Trei Ierarhi

                                                                Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, au trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea , au fost numiți „ Protectori ai învățământului teologic”, sunt prăznuiți și separat, însă pentru a arăta unitatea de învățătură , Biserica a rânduit și o zi de prăznuire comună, 30 ianuarie.                     

Despre suferință(4)

      În prezent la Sfântul Maslu mă rog cu nevrednicia mea în mod special pentru 2 persoane apropiate sufletului meu: una traversează prăbușirea printr-o boală sufletească, cealaltă se luptă cu o boală ce de multe ori șochează când i se pune diagnosticul.

        Mă doare când oamenii suferă și aș vrea să-i ajut , dar cum nu sunt bogată ca să-i ajut financiar și nici nu am un moral puternic ca să-i susțin psihic până la cele mai profunde trăiri, încerc să mă rog pentru ele. Mă întrebam zilele acestea cum ar putea învinge ele boala și cum nu-mi place să filozofez prea mult am căutat repere, inclusiv la duhovnic. Și sfaturile lui , dar și ceea ce am citit urmează aceeași pași: spovedanie, rugăciune individuală, comună , inclusiv și alte Sfinte Taine, mai înainte de toate o abandonare totală de gânduri negative și încrederea totală în Dumnezeu. Cuvintele mele sunt nesemnificative căci atunci când trăiești asemenea suferințe le simți atât de profund încât oricât m-aș strădui să exprim ceea ce simt creștinii suferinzi nu aș reuși să redau lupta cu boala, îndoielile, căderile, urcușurile. Îmi aduc aminte că vorbeam odată pe mess cu persoana bolnavă de cancer și-i spuneam că după această suferință va renaște și că viața ei va căpăta alte conotații după această experiență, deși eu mă puneam în postura ei și trăiam profund această discuție, emoționată la maximum îmi dau seama că pe ea nu o mișcau gândurile mele căci ea era bolnava, ea lupta cu cancerul, pălăvrăgeala mea era probabil o țintă supraficială.

         Draga mea persoană bolnavă sufletește ...voi scrie câte ceva sub o altă temă.

         Despre tânăra mea cunoștință bolnavă de cancer, îi apreciez mult lupta, e foarte puternică psihic, asta o face să nu se dea bătută și are doar 39 de ani.

         Dacă aș face un sondaj aș întreba ce boală vi se pare mai grea, cea fizică sau cea sufletească?

         Astăzi voi prezenta pe scurt lupta cu cancerul a unei tinere doamne din Grecia , povestea acestei biruințe m-a impresionat și mi-am dat seama cât e de greu , pare aproape imposibil să fii capabil să poți învinge această suferință. Minunile totuși au loc și nu sunt întâmplătoare. Am trăit și eu minuni în viața mea , dar comparate cu cea a învingerii cancerului sunt micuțe.

         Acum câțiva ani mi-a murit un coleg de cancer, l-am condus pe ultimul drum ... a descoperit boala târziu și s-a stins foarte repede, nu i-au spus cei apropiați ce boală are, a murit cu speranța că va fi bine... poate așa ar trebui să trăim cu toții, cu speranță până în ultima clipă și mai ales cu dorință de mântuire.
         Doamna M.M. , de 42 de ani , profesoară la gimnaziu în suburbiile Atenei , mamă a trei copii, a fost salvată de cancer de Sfântul Partenie. A amânat o operație de fibron pe care a descoperit-o după ultima naștere , deși medicii, dar mai ales duhovnicul o sfătuiau să nu o mai amâne. Duhovnicul i-a spus că :„veți intra într-un tunel întunecat , dar veți ieși la lumină”. Și vestea cancerului a venit după operație ca un fulger după cerul senin. La început duhovnicul a sfătuit-o să se lase pe mâna medicilor. A început paralel rugăciunile ei, ale celor dragi, ale celor de la mănăstirile la care mergea sau cărora trimitea să se roage, inclusiv a unei rude , călugăr la Sfântul Munte care se ruga zi și noapte. După puțin timp de la începerea tratamentului medicul o înștiința că situația e foarte grea și că nu știa dacă se mai poate face ceva. A fost momentul când mai exista doar o speranță: puterea Preabunului Dumnezeu și a sființilor Lui. Se ruga cu inimă zdrobită, ea, soțul ei și numeroși slujitori de la mănăstiri și nu se simțea singură. Nu știau copiii , nici mama ei. Deci i-a protejat pe cei dragi. Drumul spre Golgota a continuat cu tratamente dure care nu au dat rezultate. În fiecare zi făcea semnul Crucii cu ulei sfințit adunat de la diferite pelerinaje și spunea troparul Sfântului respectiv pentru fiecare ulei, separat. Adică multă rugăciune. M-au surprins eforturile acestea spirituale, câte drumuri, câte pelerinaje, câte rugăciuni, noi oamenii sănătoși nu facem atâtea, cum reușea un trup istovit? Când uleiul sfințit era aproape de sfârșit sfinții îl inmulțeau ca semn că îi este aproape. Tot de la început a purtat asupra ei o panglică sfințită pe Sfântul Brâu al Maicii Domnului, folositor pentru nașterea de copii , dar prin care s-au tămăduit și o mulțime de bolnavi de cancer. Au urmat diferite tipuri de rugăciuni pe care le făceau  zilnic și cu sfatul duhovnicului , legându-se astfel de viață. Când durerea trupească și sufletească era într-atât de puternică încât nu o mai putea suporta , voia să fugă și să plece departe și să strige din răsputeri , ca să scoată dinlăuntrul ei strigătul de durere pe care îl înăbușea și-l îneca în ea , pentru că avea trei copii pe care îi proteja...câți dintre noi nu avem momente când vrem să plecăm departe și să uităm de suferință, gândiți-vă cum simte asta un bolnav de cancer? Când nu mai putea începea să plângă, plângea fără încetare. A trecut și prin alte etape ale bolii, într-o zi l-a descoperit pe Sfântul Partenie. După lungi rugăciuni și pelerinaje atât părintele duhovnic , cât și unul din călugări au primit aceeași veste: „Să lase totul în seama Sfântului Partenie și să oprească tratamentele prescrise  de medici”. A trecut mai mult de un an de când a oprit chimioterapia , dar agonia ei nu a încetat. Avea mereu probleme. În toate aceste etape a trăit și minuni în lungile chinuri și pelerinaje, simțea mireasmă plăcut mirositoare a sfinților pe care îi chema cu atâta credință să-i aline suferința. Prin asta trebuie să înțelegem că lupta cu cancerul este mai grea decât pare și niciodată nu putem să o ducem singuri. Credincioasa a povestit cum de multe ori durerea era insuportabilă și-i chema pe sfinți în ajutor, învățase rugăciunile pe de rost, și sfinții veneau să o ajute, îi luau durerea și ea plângea de bucurie. Dintre toți, Sfântul Partenie a readus-o la viață , acum este sănătoasă pe deplin , se îngrijește de casă și copii, predă elevilor , are putere și răbdare să facă multe. „Dar cel mai important este că trăiesc noua mea viață foarte diferit , mult mai frumos ca mai-nainte”. Îi este recunoscătoare părintelui duhovnic care a condus-o pe drumul cel sigur.
       Eroina aceasta trăiește în Grecia, povestea ei este reală și am avut ce învăța , e cutremurătoare și sper să fie model și pentru alți bolnavi de cancer. Am descoperit cu ocazia aceasta și pe Cuviosul părintele Porfirie , considerat cel mai mare făcător de minuni din secolul XX. Voi căuta să citesc viața și sfaturile pline de putere ale acestui vrednic urmaș al Sfinților Nicolae al Mirelor Lichiei și Spiridon al Trimitundei, marii făcători de minuni.
     M-a impresionat și pe mine răbdarea acestei femei , răbdare cu adevărat mucenicească. Acum o înțeleg mai bine pe suferinda mea de cancer că în fața acestei boli cuvintele nu au o prea mare importanță, ci rugăciunea și toate celelalte.
     Sfântul Porfirie să-i ocrotească pe toți bolnavii de cancer, deasemeni Brâul Maicii Domnului sau oricare sfânt pe care îl găsesc ei în lupta aceasta grea, toți mijlocitori către bunul Dumnezeu, pe care îl rog cu neputință să n-o uite nici pe ea, în drumul către mântuire. Doamne ajută!

        

Despre culoare

       M-am gândit să aduc puțină culoare pe blog pentru că fiecare culoare exprimă ceva despre personalitatea oamenilor.

     

         Voi începe cu AURIUL  pentru că este culoarea perfecțiunii spirituale , culoarea sfințeniei . Pentru a înțelege mai bine semnificația acestei culori este de ajuns să ne gândim la icoane.

          Voi continua cu ALBASTRUL pentru că este culoarea mea preferată . Este o culoare liniștitoare , fiind culoarea intelectualului . Această culoare favorizează dezvoltarea proceselor de inhibiție și de încetinire a ritmului activității, îndeamnă la calm și reverie , concentrare și liniște interioară , seriozitate, meditație. În exces conduce la depresie. Se caracterizează prin profunzimea trăirilor și sentimentelor.  Caracteristică pentru tipul pasiv , senzitiv, perceptiv. Albastrul obișnuit marchează începutul contactului spiritual. Albastrul deschis sugerează setea de cunoaștere , dar și nevoia de odihnă și relaxare. Am notat ceea ce cred că mi se potrivește.

            Despre celelalte culori: VIOLETUL este culoarea legată de paranormal , dar este și o culoare a suferinței . Semnificația psihologică este de tristețe , melancolie.

            VERDELE este culoarea excelentă pentru realizări financiare . Caracterizează tipul pasiv , defensiv, autonom, reținut. Exprimă concentrare, siguranță , introspecție.

           Să trecem la culorile calde: ROȘUL scoate în evidență sensibilitățile observatorului  , fiind deci o culoare foarte puternică . De aceea roșul captează foarte repede atenția. Este și culoarea pasiunii, însă nu trebuie folosit în exces. El este o culoare specifică tipului activ , autonom, locomotor, competitiv, operativ.

             GALBENUL este culoarea geloziei. Stimulează și întreține starea de vigilență , sporește capacitatea de mobilizare și concentrare a atenției , predispune la comunicativitate, dă senzația de căldură și intimitate. Este culoarea caracteristică tipului activ , expansiv , investigativ și cu nivel ridicat de aspirație.

            PORTOCALIUL este culoarea care îndeamnă la un puternic simțământ matern , la nevoia de a oferi protecție , fiind culoarea fericirii. Este o culoare sociabilă , exprimă optimism, veselie.

            Apoi nonculorile: ALBUL semnifică vindecare , purificare, nou, neatins, calm. Albul este culoarea purității. Sugerează sinceritatea. Exprimă pace, împăcare, liniște, inocență, curățenie, sobrietate.

           NEGRUL sugerează confuzie , nehotărâre, durere, despărțire. Are efecte psihologice de neliniște , reținere, depresie , introversie, are o semnificație psihoafectivă de tristețe, sfârșit, singurătate, despărțire, doliu.

           GRIUL este culoarea specifică bancherilor , finanțiștilor și celor din domeniul asigurărilor , fiind culoarea care sugerează sprijin financiar și putere.

           Încă două culori: MAROUL înfrânge extravaganța . Este solid, de încredere și ajută la crearea unei atmosfere neutre, confortabile și primitoare. Este culoarea care comunică sinceritate , putere, maturitate.  ROZUL este o culoare care îl face pe cel care îl poartă să iubească lumea , culoarea dragostei, este cea mai romantică și afectivă culoare. Are rol de a calma și de a îmbuna sentimentele.

          Care este culoarea care vă reprezintă?

Despre suferință (3)

      Dumitru Stăniloae (n. 16 noiembrie 1903, Vlădeni, Comitatul Brașov - d. 1993 București) a fost preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor și ziarist român. Este considerat unul dintre numele proeminente ale teologiei europene din sec. XX. Facultatea de teologie din Iași îi poartă numele.

      Într-un interviu luat de monahul Ignatie, părintele a vorbit despre problematica suferinței.

      Suferința vine din diferite cauze și se referă fie la suflet, fie la trup.

      Părintele a precizat că de la Adam ne-a rămas tuturor o suferință din neatașarea la Dumnezeu , producându-se o corupere în trupul omenesc. El crește până la o vreme , dar pe urmă începe stricarea lui , stricăciunea, descompunerea, până duce la moarte.

       Mă întreb acum , neștiutoare, ce s-ar fi întâmplat dacă Adam nu ar fi comis păcatul, dacă nu ar fi existat Eva, dacă urmașii lor nu s-ar fi împărțit în două categorii: inteligenții și proștii? Deci, dacă nu s-ar fi întâmplat toate acestea noi oamenii nu am mai  fi suferit? Ce-ar fi dacă unui micuț elev de-al meu i-aș  spune că este prost, că nu are nicio șansă să evolueze dacă mereu își face temele de la alții, l-aș răni , i-aș produce o suferință, practic nu i-aș da nicio șansă să prindă curaj , să se integreze în colectiv, să poată să se simtă capabil chiar și pentru nivelul lui de inteligență. Pentru prezent, micuțului  meu elev îi acord posibilitatea să fie ajutat , cu siguranță și el își va găsi un drum al său, important este să fie credincios, căci toate celelalte i se vor adăuga lui.

       Revenind la părintele Stăniloae, mi-ar plăcea ca oameni care l-au cunoscut să-mi vorbească despre cum era părintele, cum prezenta  cursurile studenților .  În interviu și părintele îl dă ca exemplu pe Iov care nu s-a lăsat abătut prin suferințele aduse de vrăjmășia diavolului de la legătura cu Dumnezeu. Oameni nevinovați , într-un anumit fel , pot să sufere prin încercări care vin nu pentru că Dumnezeu vrea să ne încerce , ci sunt și duhurile rele care ne ispitesc și care aduc prin dușmăniile altora necazuri asupra noastră. Suferința lui, picătură cu picătură , dusă până la extremă , cum spunea un prieten în Hristos nu a fost de la Dumnezeu , e adevărat Domnul l-a lăsat pe diavol să-l încerce dar să nu se atingă de viața lui, Creatorul a pus o condiție diavolului, e adevărat acesta a fost nemilos cu Iov și l-a supus la atâta suferință, oare a meritat acest model biblic să sufere atât de mult? Sunt întrebări la care nu poți răspunde foarte ușor afirmativ sau negativ. Nimeni nu-și dorește suferința, nici Iov nu cred că și-a dorit-o, dar a suportat-o . Aș vrea și eu ca și mulți dintre noi să aflăm de la alții de ce totuși suferim? De aceea citesc și redau din sfinții părinții, așa încerc să mă luminez. Acum , în stadiul acesta, atâta pot, dacă mai reușesc să mai exprim și câte o părere din când în când pentru mine e ok.

        Părintele Stăniloae ne vorbește și de exemplu suprem al suferinței, Hristos. El nu trebuia să sufere pentru că El nu a păcătuit . El a suferit spre a-i mântui și a-i îndemna pe oameni să părăsească cele rele și prin asta a trezit invidia unora pentru că vroia să facă bine altora și dușmănia acelora i-a adus lui Hristos suferința. De aceea răbdăm suferințele , fără să ne îndepărtăm de Dumnezeu , rămânând în comuniune cu Hristos , ca astfel moartea să nu mai fie un act de totală împuținare a vieții , ci să fie un act de revenire la plenitudinea vieții , la îndumnezeirea naturii.

         Întrebat de propria suferință, părintele a răspuns că a căutat să rabde toate suferințele care i-au venit de pe urma slăbiciunii trupului , din cauza bolilor, ca și cele venite din invidia sau dușmănia unor oameni. „Am încercat să le folosesc pentru a mă apropia și mai mult de Dumnezeu , să mă ocup și mai mult cu pilda lui Hristos, spre a mă apropia și mai mult de El , să-i cer ajutorul Lui , să transform suferința într-o cale spre întărirea duhului din mine, a spiritului , împotriva plăcerilor trupului și cu nădejdea că prin aceasta va fi și pentru mine moartea nu un mijloc de prăbușire într-un minus extrem de existență, ci o apropiere de Dumnezeu , iar la învierea de obște va fi și pentru mine un mijloc de înviere spre viața veșnică”.

        Aș vrea să precizez că acest blog s-a născut din  ideea de a mă bucura alături de alți oameni de iubirea creștină, dacă unora nu le place stilul meu „limitat” de a concepe paginile, tematica , întrebările, răspunsurile, îi invit să-și facă propriul blog sau să scrie o carte, așa va putea ajunge mai ușor la răspunsurile dorite. Dar atâta timp cât trăim în Hristos, vă consider pe toți prieteni.

Despre suferință(2)

       „Împărăția Ta, o, Doamne, o doresc

        Și cât aș vrea să stau în ea, acolo să trăiesc!”

        E o cântare ortodoxă pe care o aud la sfârșitul Sf. Liturghii , uneori ,și tare îmi este dragă.

        Nu sunt teolog , nu am participat la seminarii unde se dezbat cu multă seriozitate temele creștinismului, deci nu sunt în măsură să dau răspunsuri bine argumentate, eu știu un lucru clar că atunci când crezi reușești în timp să simți credința fără îndoială și că nu-L poți confunda pe Dumnezeu, nu poți să-l compari și nu ai capacitatea să-L cuprinzi cu mintea și cu înțelegerea căci EL e Creatorul, Atotștiutorul, Atotputernicul.

        Marii noștri duhovnici ne pot liniști sufletul de unele îndoieli sau de întrebări ce contravin moralei creștine. Chiar și bunii noștri duhovnici uneori nu dau răspunsuri imediate la marile întrebări ale credincioșilor, de aceea și ei amână unele hotărâri, cerându-i între timp lui Dumnezeu înțelepciune în rezolvarea situațiilor mai grele, drumul mântuirii poate fi anevoios , dar e biruitor, binele învinge răul.

        Dragii mei, știți că de multe ori știința și religia s-au ciocnit pentru că știința nu a recunoscut că este limitată și nu a acceptat că există cineva mai presus de noi. Modul în care lucrează EL este drept și bun chiar dacă noi nu înțelegem pe deplin căile Sale.

        Nu putem crede că în Ziua Judecății oamenii vor putea spune: „Aș fi crezut în Tine dacă nu ar fi existat suferință, durere și rău.” El știe ce face . Are un plan. Dacă tace cu privire la un anumit lucru , înseamnă că a luat în considerare acesta.

       Se pot puncta următoarele aspecte referitoare la suferință:

       1. Când a luat chip de om (Hristos) El nu a refuzat durerea. El a îndurat suferința și durerea. Acest lucru are o semnificație.

       2. Împărăția Lui nu este din această lume . Dumnezeu a iubit lumea prin faptul că a trimis Cuvântul Său( pe Iisus) în lume. Numai că nu se bucură de lume sau de felul în care aceasta funcționează (egoism, păcat, răul pe care oamenii îl fac altora sau lor înșile). Dumnezeu iubește lumea care va veni , în care nu va fi jale , plâns, moarte sau durere. Aceasta este Împărăția Lui.

       3. Numai Dumnezeu este bun. El este perfect. Există unul dintre noi care să nu fi greșit niciodată? Noi nu înțelegem căile Sale , dar El este drept și bun. Am avut o perioadă în trecut când aveam nevoie să-L descopăr pe Dumnezeu și ca să-L înțeleg citeam literatură ortodoxă pentru copii și-mi intra în suflet fără îndoială.

      Iisus a spus că în lume vom avea necazuri. Le-a spus acest lucru unor oameni care urmau să fie urâți din cauza Numelui Său (urâți pentru credința în El). Dar Iisus a mai adăugat: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri , dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea (Ioan 16,33).

     Dumnezeu nu este autor al răului. Răul e numai în om, iar binele e în tot restul creației , atunci Dumnezeu rămâne în afara problemei răului. În cazul acesta , răul lucrează după capriciile sau legile sale , prezentându-se ca o forță independentă și nestăvilită de nimic , în fața căreia Dumnezeu rămâne neputincios. Dacă, însă, răul a fost permis ca o încercare cu scop bun, aceasta înseamnă că nu numai binele , dar și răul , depind într-un anumit fel , de Dumnezeu.

      „Ființa e binele, neființa e răul” , zice Sf. Atanasie. Dumnezeu a făcut trupul, nu boala, El a creat sufletul , nu păcatul, dar sufletul s-a alterat pentru că a ieșit din starea naturală.

       Dumnezeu a creat lumea , dar nu s-a atins de conținutul ei. Cauza imperfecțiunilor lucrurilor pământești stă în aducerea formelor lor la existență, adică în faptul creațiunii însăși. Ființa creaturilor este mărginită și nedesăvârșită și de aceea trebuie să comită greșeli și să rătăcească.

       Puterea demonului e limitată la ceea ce îngăduie Dumnezeu - așa cum știm din cazul lui Iov. Originea răului se află parțial și în diavol , căci răul s-a instalat în el cu atâta putere , încât ambii aproape se identifică.

        Nu Dumnezeu a făcut răul sau moartea , ci noi înșine ne-am atras-o prin hotărârea noastră rea. Dumnezeu ne-a dat libertatea pentru că Lui nu-i place constrângerea , ci îndreptarea cea din virtute , iar virtutea vine din voința care alege , nu din constrângere. Cineva care ar reproșa lui Dumnezeu că nu ne-a făcut în așa fel încât prin firea noastră să nu păcătuim , acela preferă naturii noastre raționale , înzestrarea cu libera alegere și cu putința de activitate, o natură nerațională , imobilă și incapabilă de dorinți , zice Sf. Vasile. După cădere , sufletul a continuat să abuzeze de libertatea sa, dându-i-o îndrăzneală care l-a abătut de la scopul său inițial.

         Oamenii au început să făptuiască lucruri contrarii acestui scop: mâinile furau, loveau și ucideau pe semeni , urechile nu ascultau , limba. În loc de binecuvântări preferă blesteme , insulte, picioarele se grăbeau spre asasinat , iar pântecul nu se mai sătura de mâncare și de băutură.

         Niciun om cu mintea întreagă n-a admis  vreodată că nedreptatea , exploatarea, robia sau războiul au ca autor pe Dumnezeu. Niciodată Dumnezeu n-a învățat pe oameni să fie nedrepți, asupritori, exploatatori sau ucigași.

        Lumea a fost creată de Dumnezeu nu pentru ca să fie spațiu de desfășurare a forțelor răului , ci pentru ca omul să trăiască fericit și să laude pe Dumnezeu. Omul trebuie să distrugă răul, dar nu cu rău, căci a folosi răul împotriva răului , e o metodă proprie diavolului.            

                  Surse de documentare: everystudent.ro

                                                      CrestinOrtodox.ro  - îndrumări ale părintelui I.G.Coman

Despre suferință (1)

       Așa cum am precizat tema Suferinței ne preocupă pe toți, fiecare suferim în viață , fie fizic, fie sufletește, avem momente când suntem invadați atât de profund de suferință încât avem impresia că nu mai putem ieși din ea. De multe ori vorbim de cumpene , de momente în care totul atârnă ca un fir de ață, ne prăbușim și nu mai avem putere să ne ridicăm...e atât de greu ...și cârtim...unii dintre noi de la început căci nu suportăm să ieșim din normalitate, din tihnă , din binele existent mai devreme , alții dintre noi cârtim din când în când , e ca o fisură într-un ocean de speranță , iar alții nu mai cârtim, am ajuns să-l înțelegem pe dreptul Iov, ne-a cutremurat profund modelul lui de luptă , am ajuns sa-i simțim patimile lui Iisus, să urcăm alături de el Golgota, o! și când credem că nimic nu ne mai poate tulbura , când am trăit atâta suferință și ne-am vindecat alături de modele precum Iov și Iisus , ne prăbușim de acolo de sus mai profund , mai adanc, ne doare prea mult, dar nu mai cârtim , poate rămân niște ecouri , niște mici frânturi cârtite, acum reușim să ne înălțăm din nou și drumul e mai lin cu cât prăbușirea a fost mai puternică, deci , dragii mei suferinzi , așa simt eu drumul către mântuire, poate greșesc căci sunt doar un simplu om neștiutor, atât de micuț printre oameni , un singur lucru e cert -în lupta aceasta cu tot ce-i rău, cu tot ce-i nedrept, cu tot ce-i murdar și pustiu, în lupta cu suferința , există o singură Cale spre biruință, un drum care uneori e greu sau chiar foarte greu , e o potecă ce nu înseamnă bogăție materială, desfrâu, rătăcire, Calea aceasta e Lumina, e Iubirea, e Viața, e te iubesc rostit suprem și necondiționat, e tot ce poate fi mai pur și adevărat, EL E TOTUL, e mereu cu noi , cereți-I răbdare și putere să puteți îndura când vă este greu, la finalul luptei se poate obține MÂNTUIREA. Doamne ajută-ne pe noi toți, te rugăm!

Rugăciunea de miercuri

     

  Atotputernice Doamne și mult- îndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut om din Sfânta Fecioară în peșteră; ai fost vândut cu treizeci de arginți de ucenicul cel viclean și ne-ai răscumpărat pe noi păcătoșii de sub puterea diavolului ; pentru aceasta Te rog , îndură-Te de mine vânzătorul , că mult am greșit înaintea Ta.

       Primește , Doamne, această mică a mea rugăciune și a mea umilită voință, că mă mâhnesc, pentru că Te-am întristat și mă amărăsc pentru că prea mult Te-am supărat . La Tine, preabunule Mântuitor, mi-e toată nădejdea și cred că Tu, Care din iubirea către oameni ai primit să fii vândut pentru noi , te vei îndura și de mine acum, ca să mă mântuiesc de chinurile cele de veci și mă învrednicește de împărăția Ta.

       Nu Te depărta de la mine, Doamne, și ajută-mă ca în toate să fac voia Ta și să nu Te răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele rele, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele necurate, cum făceau iudeii cei necredincioși în timpul Sfintelor Tale Patimi ; ci ca femeia cea păcătoasă să-ți spăl picioarele cu lacrimile ochilor mei , pentru ca să mă învrednicesc a auzi și eu din gura Ta cea dulce: „Iertate să-ți fie păcatele”. Amin.

      Această zi este pusă sub ocrotirea Sfântului al cărui hram îl are Biserica sau mănăstirea (pentru creștini, Sfântul al cărui nume îl poartă). Dacă nu are acatist atunci se citește acatistul Sfintei Cruci.

 

  

Simplu și de post

       Șnițele de soia reprezintă o mâncare preferată de mine și de soțul meu în zilele de miercuri sau vineri pe care le mâncăm alături de cartofi (cei din foto sunt fierți și apoi prăjiți) sau de pilaf.
       Desertul : o salată de măr cu morcov și un compot de mere cu o feliuță de portocală, îndulcit și cu zahăr pudră cu vanilie.
       Dacă mai adăugăm la acest meniu ca pâine baghetă albă vieneză totul devine plăcut.
       Primele 2 foto sunt „creații” ale  soțului meu, ultimele ale mele.

Suferință și sfințenie

       Cu toții ne-am întrebat cel puțin o dată în viață de ce suferim, de ce nu putem trăi fără durere, sub orice formă ar fi ea? Dar iată că și oamenii dragi care își închină viața lui Dumnezeu au parte de suferință. Promit să revin la tema: SUFERINȚĂ , acum în ceas de seară voi face împlinită ideea unui prieten în Hristos, aceea de a ne ruga pentru sănătatea  ÎPS Mitropolitului Bartolomeu Anania.        Mitropolitul Clujului , Albei , Crișanei și Maramureșului, ÎPS Bartolomeu Anania , are probleme de sănătate, purtat fiind în ultimul timp de la Cluj la Viena și înapoi. „În toată perioada spitalizării , în țară și străinătate , Mitropolitul și-a asumat și își asumă conștient, lucid și cu credința în Dumnezeu întreaga suferință. Prin revenirea la Cluj-Napoca , se respectă și dorința ÎPS Sale de a fi acasă, în orașul și în mijlocul credincioșilor pe care îi păstorește de 18 ani.” „În aceste momente , ierarhii, clerul și credincioșii Bisericii noastre , precum și credincioșii altor confesiuni se roagă Bunului Dumnezeu pentru sănătatea și ușurarea suferințelor ÎPS Bartolomeu” - comunicat Biroul de Presă al Arheipiscopiei.
       Să ne rugăm și noi oamenii simpli  pentru ÎPS  Mitropolitul Batolomeu Anania. Amin!

„Explicarea Sfintei Liturghii, Protosinghel Nicodim Măndiță” (3)

CAPITOLUL II

Pregătirea Sfințiților Liturghisitori pentru slujba Sfintei Proscomidii

      Sfânta Liturghie cuprinde trei părți:

      I. Sf. Proscomidie, cu lucrarea ei pregătitoare , ritul și însemnătatea ei.

     II. Sf. Liturghie a catehumenilor sau penitenților , cu lucrarea , originea , ritul și însemnătatea ei . La aceasta au drept a sta toți oamenii.

     III. Sf. Liturghie a credincioșilor cu lucrările ei Dumnezeiești și însemnătățile lor . La aceasta au dreptul a sta numai creștinii drept-credincioși.

     Sfânta Proscomidie. Cuvânt grecesc, „Proscomidie”= „Aducere înainte”, „Jertfă” sau „Prosforă”, pentru că prin lucrarea acestei Dumnezeiești slujbe , se aduce înaintea lui Dumnezeu Tatăl: Pâine și vin , întru pomenirea iubitului Său Fiu , Iisus Hristos. Așadar, la Sf. Proscomidie , Trupul Domnului nostru Iisus Hristos se jertfește ca un Miel și Fiu Omenesc , trupește; iar ca un Arhiereu Universal și veșnic , Jertfește și săvârșește toate prin aleșii Săi, împuterniciți și îmbrăcați cu Darul Preoției.

     Lucrarea Sf. Proscomidii se începe în timpul slujbei utreniei . În Sfintele Mănăstiri unde există o altă rânduială a slujbelor, Sf. Proscomidie se începe dimnineața odată cu acatistul.
     Pâinea, vinul și apa au avut și au o mare însemnătate simbolică în Biserica V. și N. Testament. Aceste trei sunt materia văzută a Sf. Euharistii. Pâinea și vinul , după rânduielile bisericești , pe lângă înalta întrebuințare la Sf. Euharistie , se întrebuințează și la alte multe servicii bisericești: la litie, la parastas, la cununii, ca jertfă în praznice împărătești și la serbările Sfinților plăcuți lui Dumnezeu pentru care Sfânta Biserică are rugăciuni deosebite pentru binecuvântarea lor , la Sfințirea Bisericii.
    Pâinea , ocupă locul cel mai de frunte dintre toate alimentele cu care se hrănește omul . Pâinea întărește inima omului (Ps. 103,17).
    Vinul veselește inima omului (Ps. 103,16-17; 104, 15; Comp. Jud. 9,13; Ps. 22, 7-8; 23, 5; Prov. S. 31, 6-7).
    Apa. La lucrarea Sf. Proscomidii, cât și după transformarea Pâinii și Vinului în Preasfânt Trup și Sânge al Domnului Hristos , se aduce apă, care prima oară se toarnă rece, iar a doua oară se toarnă caldă.
  

„Explicarea Sfintei Liturghii” , Protosinghel Nicodim Măndiță (2)

CAPITOLUL 1

Sacrificiul sfânt în Vechiul și Noul Testament

                                                                 cine?   

                                                                    /

ce?--Sfânta Liturghie---când?

/

cui? 

     Ce este Sfânta Liturghie? Este Dumnezeiasca Slujbă și lucrare desăvârșitoare a Sfintei Jertfe celei fără de sânge.

     Cine a așezat această lucrare Dumnezeiască ? A fost așezată în Sfânta Biserică de Mântuitorul Iisus Hristos.

     Când a așezat Dumnezeiescul nostru Mântuitor Iisus Hristos , lucrarea desăvârșitoare a Sfintei Liturghii? A așezat-o în ajunul Patimilor Sale , adică la Cina cea de Taină.

     Cui a predat Mântuitorul această Dumnezeiască lucrare a Sfintei  Liturghii? A predat-o Sfinților Săi Ucenici și Apostoli la Cina cea de Taină. Apoi a predat această lucrare spre a o săvârși Episcopilor, Preoților, avându-i ca ajutor pe Diaconi.

     Sfinții liturghisitori se pregătesc special înainte de săvârșirea acestei Sfinte Taine. Cei care erau mai înflăcărați în credință așteptau descoperiri Dumnezeiești.

     În lucrările Dumnezeieștii Liturghii ni se înfățișează  Jertfa cea fără de sânge . Jertfa este un dar sau prinos suprem , care se aduce în repetate rânduri lui Dumnezeu de către popor prin Preotul legiuit , hirotonisit de Episcop , sfințit și împuternicit de Dumnezeu , cu Darul Sfântului Său Duh. Jertfa este de două feluri: una după legea veche și alta după legea nouă.

     Felurile Jertfei Legii Vechi:

     - Jertfa sângeroasă prin junghierea de dobitoace: berbeci, oi, miei, capre, boi, păsări etc.

     - Jertfe nesângeroase: untdelemn, tămâie, făină, sare, pâine, vin, apă etc.

     - Jertfă de laudă: aducere de rugăciuni și slavoslovii lui Dumnezeu în Duh și adevăr, cu umilință și zdrobire de inimă.

    Felurile Jertfei Legii Noi:

    - Jertfa cea fără de sânge, Dumnezeiasca Euharistie.

    - Jertfa duhovnicească, care constă în rugăciuni , sau cele șapte laude însoțite de credință, nădejde și dragoste , împodobite cu roadele faptelor bune.

    - Jertfa sau prinosul adus din prisosul veniturilor noastre , ori din pârga roadelor pământului , uneori și din a viețuitoarelor.

    Dumnezeieștele Liturghii se oficiază de sfințiți liturghisieri  după Liturghier. Cărțile Sfintelor Liturghii au fost scrise: Sf. Ap. Iacob, primul Episcop al Ierusalimului, Liturghia Constituțiunilor Apostolice, Sf. Ap. Evanghelist Marcu, Sf. Climent Episcopul Romei, Liturghia Sf. Vasile cel Mare, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur - ultimele 2 reprezintă prescurtări a Liturghiei Sf. Ap. Iacob, Liturghia Sf. Grigore cel Mare.

   Numirile Sf. Liturghii: Mulțumirea, Binecuvântarea, Împărtășire sau Cuminecătură, Cină sau Cina Domnului, Masa Mistică, Mister, Frângerea pâinii, Înălțare și aducere, Plinire, sfințire, Adunare și Adunare Sfântă, Lucrare Sfântă.

   Supunerea și ascultarea de Dumnezeu , trebuie să fie: de bună voie, din adâncul inimii, firească, fără șovăire, necondiționată, deplină.

   Dumnezeiasca Împărtășire , poate să fie și Taină și Jertfă? Și cum? Da, poate. Lucrarea din timpul sfințirii și a transformării pâinii și vinului în Preasfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos , este o taină mare ca și taina întrupării și a învierii Lui, ca și taina facerii lumii din nimic, de către Atotputernicul Dumnezeu. Aducerea acestora prin Dumnezeieștile lucrări pentru iertarea păcatelor noastre și îmblânzirea lui Dumnezeu printr-însele , este jertfă.

     Am scris într-o manieră simplistă, esența primului capitol, vă invit să-l citiți în întregime.

    

„Explicarea Sfintei Liturghii”, protosinghel Nicodim Măndiță (1)

      „Dulcea minune ” , așa cum o numesc eu, Sfânta Liturghie reprezintă slujba care mi-a făcut cunoștință cu Biserica și care a rămas trăirea cea mai inaltă a prezenței mele în Casa Domnului.
      Am ales să prezint cartea „Explicarea Sfintei Liturghii” , protosinghel Nicodim Măndiță pentru a sublinia importanța „dulcei minuni”.
     Am cumpărat cartea de la Mănăstirea Sihăstria , 7 august 2006, este tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului CALINIC Episcop de Argeș și Muscel, Editura Agapis , București. Conține 9 capitole, 608 pagini, cu o precuvântare a autorului .
      Iată ce frumos prezintă Sfânta Liturghie Prea Sfințitul CALINIC: „Darul cel mai de preț oferit

 

din iubire , de Dumnezeu pentru omenire, a fost de două mii de ani , este și va fi pururea Sfânta Liturghie!
    În această Sfântă Taină, Iisus Hristos Mântuitorul este prezent , viu pururea , palpabil, bătând odată cu inima noastră , până în ultima clipă a vieții, aici pe pământ!
    Orice pământean , prezent la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Iisus Euharisticul , sub chipul Pâinii și a vinului sfințit , are speranța că în veci de veci nu va fi singur!
    Numai așa este Iisus cu noi pururea frate, prieten și Mântuitor!”
    În Precuvântare autorul preciza: „ Dumnezeiasca Liturghie e partea cea mai de căpetenie a cultului creștin. Ceea ce este capul pentru întreg corpul omenesc; Altarul pentru întregul edificiu al Bisericii; rădăcina pentru corpul copacilor și plantelor (...) soarele față de lună , stele și pământ ; aceea este Dumnezeiasca Liturghie unită cu Sfânta Euharistie , pentru toate divinile servicii bisericești. În timpul acestei Dumnezeiești Slujbe se aduce lui Dumnezeu , sub chipul Pâinii și Vinului , același sacrificiu de împăcare adus la Cina cea de Taină și pe Crucea de pe Golgota , adică însuși Preasfântul Trup pironit pe Cruce și Sângele vărsat de Domnul nostru Iisus Hristos drept jertfă pentru iertarea păcatelor, însă în mod nesângeros . Pentru aceasta , ea se mai numește și „Jertfa cea fără de sânge”.
     Pe măsură ce voi reciti capitolele cărții voi prezenta esența și pe blog. Așa să-mi ajute Dumnezeu! Amin

Sfântul Maslu(2)

      Despre Sfintele Taine se poate scrie foarte mult și oamenii de teologie au făcut-o de-a lungul timpului. Despre Sfântul Maslu și însemnătatea lui, despre vindecări miraculoase , despre minunile dumnezeești  se poate nota la fel de mult.
      Vreau să mai punctez  câteva aspecte rămase nefinalizate din seara trecută.
      Timpul cel mai potrivit pentru săvârșirea Sfânului Maslu este perioada postului , atât în cele patru posturi , cât și în zilele de miercuri și vineri.
      În cazuri grele de boală și primejdie de moarte, Sfântul Maslu se poate săvârși în orice zi , ori de câte ori este nevoie , în casele celor suferinzi, după ce mai întâi bolnavii sunt spovediți din copilărie și împăcați cu toți, spre a lor alinare și iertare , ca să nu plece la Hristos fără această Sfântă Taină. La urmă, cei grav bolnavi trebuie împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului , ca să fie pe deplin pregătiți pentru marea călătorie la cer. Aceasta este cea mai bună și cea mai complexă pregătire pentru moarte , pe care o face Biserica Ortodoxă fiilor ei pe pământ. Adică Spovedania, Sfântul Maslu și Sfânta Împărtășanie.
     

      Prima condiție obligatorie a oricărei vindecări miraculoase în Biserica lui Hristos este credința tare și statornică în harul și mila lui Dumnezeu . Fără acestea , Sfântul Maslu nu vindecă deplin.

      A doua condiție obligatorie pentru cel ce vine la Sfântul Maslu și dorește să se vindece este ca mai întâi să-și mărturisească toate păcatele și să le părăsească , apoi să ceară sănătate și iertare .

     La această slujbă credincioșii se ating cu evlavie de toate cele sfinte și le sărută , căci poartă în ele harul Duhului Sfânt.

     De aceea părinții își duc copiii la Sfintele Slujbe sau cei sănătoși își duc bolnavii sau măcar hainele lor la Sfântul Maslu, ca, prin atingerea de Evanghelie, de Cruce , de agheazmă și de mâinile și de veșmintele preoților să-și vindece bolile sufletești și trupești , să se izbăvească de patimi, de diavoli, de vrăjitorie, de toată răutatea și să se întoarcă sănătoși și mângâiați la casele lor.

     Participanții la Taina Sfântului Maslu trebuie să aducă la biserică puțină făină, ulei și o haină de la bolnav pentru binecuvântare, apoi să asculte cu credință slujba Sfântului Maslu. Acasă să facă mici turtițe din făina și uleiul sfințit, pe care să le mănânce bolnavii în loc de anafură. Din ulei se poate pune și în candelă.

    Taina Sfântului Maslu vindecă atât trupul de boli , cât și sufletul de păcate , prin ungerea cu untdelemn sfințit. Alte efecte harice a Sfântului Maslu sunt și acestea: întărește credința în Dumnezeu și nădejdea mântuirii, aduce pace și smerenie în inimă, pregătește sufletul pentru marea călătorie spre cer și primirea Sfintei Împărtășanii, alungă frica de moarte , unește și împacă pe credincioși prin Harul Duhului Sfânt și ne învrednicește pe toți de sfârșit ceresc. De aceea, Sfântul Maslu se săvârșește  săptămânal pentru cei bolnavi, în zilele de post.

    Am ales la final să notez o fărâmă din frumusețea slujbei: care se spune de trei ori chiar la sfârșitul Sfântului Maslu. Cei de față spun: „Binecuvântați , părinți sfințiți și mă iertați pe mine păcătosul”. Și preoții , la fiecare zicere, răspund: „Dumnezeu să te ierte și să te binecuvânteze , și sănătate să-ți dăruiască”.

     Să aveți parte de aceste binecuvântări, în veci! Amin.

       

Tradițional

      De serviciu...la bucătărie...ostropel de vită- secretul : usturoiul și pătrunjelul verde; plăcințelele - secretul: amestecul de branză: o parte brânză de vaci, două părți brânză de oi, stafide și esență de rom.
      Urmează friptura de iepure...

      Și iat-o...a venit în ceas de seară...secretul: baitul !Merge bine cu mămăliguță și usturoi sau salată, murături...

Sfântul Maslu (1)

       În ceas de seară, liniștea bisericii și liniștea Sfântului Maslu mă cheamă, e acea chemare...unică și sfântă, un fior de emoție mă copleșește, trăiesc din nou o Sfântă Taină, primul Sfântul Maslu al acestui an.

       Păcătoasă, bolnavă sufletește și trupește CER îndurare și ajutor. Acum și aici se întâmplă minuni de Dumnezeu rânduite. Ați intrat vreodată în atmosfera specială care se creează când are loc această slujbă? Ați primit fețele creștinilor care SE ROAGĂ pentru ei și pentru cei dragi pentru sănătate și pentru iertare de păcate? Cine a trăit măcar o dată această slujbă a devenit un alt om. Poate unii din noi nu simt din prima fiorul emoției, poate alții nu înțeleg ce se întâmplă de la început , dar cine crede și descoperă IL ARE MEREU pe EL și prin această Sfântă Taină.

      Am vrut să scriu la cald ce simt după Sfântul Maslu , m-aș bucura dacă am stârnit o mică curiozitate pentru cei nu au descoperit această Sfântă Taină sau pentru cei care nu au descoperit încă Biserica sau pentru cei care nu L-au întâlnit încă pe EL. Dacă voi reuși să deschid această cale chiar și pentru un singur om înseamnă că voi împlini unul din gândurile propuse în acest blog.

     Vinerea, la Catedrală, Bacău ,ora 17 este Sfântul Maslu.

      Acum este firesc să scriu câteva lucruri despre această slujbă din cărțile de specialitate.

      Sfântul Maslu este taina în care creștinul bolnav dobândește iertarea păcatelor și sănătatea trupească prin ungerea cu untdelemn sfințit și prin rugăciunea preotului.

De unde știm că această Sfântă Taină este așezată de Mântuitorul?

     În Sfânta Evanghelie, citim că Sfinții Apostoli ungeau pe bolnavi cu untdelemn și aceștia se însănătoșeau (Marcu 6, 13), iar Sfântul Apostol Iacov scrie în epistola sa: „De este cineva bolnav dintre voi , să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului.” (Iacov 5, 14)

      Ceea ce făceau Sfinții Apostoli cu toții și ce sfătuiește Sfântul Iacov , n-o făceau de la ei, ci din porunca Mântuitorului, altfel ungerea cu untdelemn n-ar fi avut puterea de a ierta păcatele și de a da sănătate trupească.

Cum trebuie primit Sfântul Maslu?

      Cel ce vrea să primească Sfântul Maslu, trebuie mai întâi să-și mărturisească păcatele și să fie însoțit de cea mai arzătoare credință și nădejde în bunătatea lui Dumnezeu.


Despre Taina Sfântului Maslu - Părintele Cleopa
      Potrivit învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos , Biserica a practicat această slujbă îndesebi pentru cei bolnavi care nu și-au găsit leacuri la doctori. Deși doctorii sunt și ei buni pentru bolile trupești , căci și pe ei i-a făcut Domnul (Sir. 38,12) sunt totuși boli cărora nici până azi nu li s-a găsit leacul.
     Însă ceea ce nu este cu putință la oameni, este cu putință la Dumnezeu (Matei 19,26; Luca 1,37). Astfel vedem că Domnul nostru Iisus Hristos , propăvăduind Evanghelia prin sate și prin cetăți , tămăduiește orice boală și orice neputință în popor (Matei 4, 23-25; 8, 1-4; 9, 27-35). Tămăduirea o dădea însă numai pe temeiul credinței că El îi poate vindeca (Marcu 9, 23).
    Prin puterea Duhului Sfânt și pe temeiul credinței , Domnul Hristos a dat acest dar și apostolilor Săi , dându-le puterea să scoată afară duhurile necurate și să tămăduiască orice boală și orice neputință, spunându-le : Și mergând , propăvăduiți și ziceți : Împărăția cerurilor este aproape ! Tămăduiți pe cei bolnavi , înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși , pe demoni scoateți-i (Matei 10, 1, 7-8).
     De este cineva bolnav între voi, să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el , ungându-l cu untdelemn în numele Domnului . Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica , și de va fi făcut păcate , se vor ierta lui (Iacov 5, 14-15).
     Astfel, pe temeiul cuvântului „preoți”, Sfânta Biserică învață că la bolnavul căreia i se face Sfântul Maslu , este necesar să fie chemați cel puțin doi sau trei preoți. Pot fi și mai mulți ( cel mai indicat este șapte ), dar în cazul când acest lucru nu este posibil , să fie cel puțin doi. Numai la cazuri de mare urgență și nefiind posibilă reunirea a minimum doi preoți , se admite și unul.
   Despre uleiul, făina și alte aspecte legate de Sfântul Maslu cu altă ocazie.
   Să dea Dumnezeu să avem parte de sănătate și iertare de păcate și prin participarea la această Sfântă Taină! Amin.

Omul bun ca pâinea caldă

      Câți dintre noi nu-și doresc să aibă în viața lor, să conviețuiască sau măcar să întâlnească oameni cu suflet cald?

       Etimologic, expresia: „a fi bun ca pâinea caldă”= a fi foarte bun

       Așa cum pâinea caldă e bună, gustoasă, ar fi bine și noi  oamenii să fim buni , să dăruim.

Vecernia - slujba de seară

      Pentru că astăzi, duminică, am participat și la o slujbă de seară numită Vecernie, mi s-a întâmplat mai rar să fiu la biserică în acest moment, am considerat că e nevoie să scriu câte ceva și despre Vecernie pentru a mă lumina pe mine mai întâi.

      Slujbele de peste zi se găsesc de regulă în cartea numită Ceaslov (din slavonă) sau (H)Orologhion (după denumirea în limba greacă).

      Rânduiala ceasurilor este următoarea:

- Vecernia (la apusul soarelui);

- Pavecernița (după cină) - este cunoscută și ca Dupăcinarea;

- Miezonoptica(12:00am);

- Utrenia( la răsăritul soarelui);

- Ceasul I(6:00am)

- Ceasul al III-lea(9:00am)

- Ceasul al VI-lea(12:pm)

- Ceasul al IXlea(3:pm)

     Vecernia cuprinde:

    1. Ceasul al IX-lea

    2.Vecernia propiu-zisă.

    1.Ceasul al IX-lea - laudă bisericească din timpul după-amiezii.

    Vecernie, termen de origine slavă și vesperine, greco-latin = în românește slujba de seară ce se va face la vremea serii.

    Necesitatea rugăciunii în acest moment al zilei are 2 semnificații: Sfinții Apostoli Petru și Ioan au fost prezenți în Templul di Ierusalim la vremea orei a noua(Fapte 3,1), când au vindecat un olog din naștere; la această oră Mântuitorul S-a rugat înainte de a-și da duhul în mâinile Părintelui său.

    2.Vecernia cuprinde:

- Vremea oficiului. La început avea loc după apusul soarelui; astăzi, ora pentru oficiul Vecerniei este fixată după-amiază, înainte de apusul soarelui.

- Deschiderea oficiului și rugăciunile de început;

- Tămâierea;

- Vohodul Vecerniei

- Prochimenul

- Ecteniile și rugăciunile după prochimeu

- Partea finală a oficiului Vecerniei.

    Mi se pare important să notez și cum se stă în biserică la Vecernie.

    a. Se stă în picioare afară din strană:

 1. De la binecuvântarea de la începutul vecerniei și până la „Veniți să ne închinăm”.

 2.la vohod (ieșire)

 3.la rugăciunea de sfințire a artoaselor

 4.la otpusul (încheierea) Vecerniei.

    b.Se stă în picioare în strană:

 1.La citirea psalmului 103 al vecerniei

 2.La ectenii

 3.La cântări

 4.La cădire

   c.Se stă jos în strană:

 1.La citirea catismei

 2.La citirea paremiilor.

     La ceas de seară vă doresc să vă bucurați de slujba Vecerniei de cât mai multe ori! Amin

   

Eminescu și religia

     Zilele acestea sunt sub semnul lui Eminescu, fiecare dintre noi își aduce aminte de poetul nepereche, ba mai mult, încearcă să-l omagieze într-un mod cât mai frumos, am realizat și eu cu elevii mei un proiect educativ Dor de Eminescu  în perioada 5-14 ianuarie și finalizat cu un program artistic și o miniexpoziție la Centrul de Documentare și Informare a școlii.
      Aș putea spune ca o primă idee că religia lui Eminescu a fost poezia. Poetul a cultivat rugăciunea ca specie literară. Eminescu n-a mărturisit niciodată că pentru credință îl caută pe Dumnezeu , el îl invocă direct doar în Luceafărul preamărindu-l „Căci tu izvor ești de vieți / Și dătător de moarte”. În cele două rugăciuni „Răsai asupra mea lumină lină” și „Rugăciune ” se adresează nu lui Dumnezeu ci simbolului feminin al divinității „Mariei pururea fecioară” .
      Eminescu nu e un poet religios în sensul cultivării unor teme creștine , deși acestea nu lipsesc (Învierea, de exemplu), dar un poet cu spirit religios , un poet preocupat de marile întrebări existențiale , de viață și de moarte, de locul omului în univers în raport cu lumea și cu Dumnezeu .
     Poemul postum Învierea (1878) e un poem icoană , tratând despre un motiv biblic creștin într-o atmosferă romantică păstrând ideea triumfului vieții asupra morții.
     Colinde, colinde , postumă din 1878, formulează, în  ritmul poeziei populare , poemul Nașterii Domnului . Frumoase sunt versurile, dar și melodia acestui colind îndrăgit de copii. Versurile acestea ne descoperă sufletul curat al poetului din anii copilăriei, petrecute la Ipotești , apoi  Eminescu a fost toată viața sa un convins apărător al tradițiilor neamului .
      Problema cunoașterii adevărului apare în poeziile Dumnezeu și om (postumă din 1873) și Preot și filozof (postumă din 1874).
       O a doua idee legată de religia lui Eminescu este legată de mănăstirea Agafton aflată la 8 km de Botoșani unde au fost călugărițe și surorile Ralucăi Eminovici . Mătușile poetului erau vizitate de copilul Mihai și fratele său Ilie. Mătușa Fevronia care-i iubea se ocupa de educația lor , dispunea de condiții bune de locuit, îi plăcea să gătească și-i învăța pe copii carte. Aceeași mătușă îl ajută pe Mihai să descifreze alfabetul chirilic , el având acces la cărțile și manuscrisele din mănăstire. În vacanțele de vară , Mihai stătea mai mult pe la Agafton și cerceta manuscrisele din biblioteca mănăstirii , peisajul și liniștea de aici atrăgându-l în mod deosebit.
         Viața de mănăstire, participarea la slujbele religioase îl sensibilizează pe Mihai de la o vârstă fragedă , ceea ce a făcut ca mai târziu să scrie o serie de poezii de inspirație religioasă ( din rândul celor prezentate mai sus).
          La mănăstirea Agafton, Eminescu va reveni de mai multe ori să-și viziteze mătușile, pe care le prețuia atât de mult. Locurile acelea l-au inspirat în scrierile sale , mătușile aveau grijă de el , iar după ce a murit i-au făcut parastas.
          Mihai Eminescu a fost profund creștin , afirmând că : „ Istoria omenirii este desfășurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea  lui Dumnezeu.” 



Brâul Maicii Domnului

      Pentru că recent un creștin mi-a povestit că traversează o perioadă grea, m-am gândit să scriu despre semnificația „Brâului Maicii Domnului” pe care îl citește la recomandarea preotului ortodox.

      Potrivit tradiției, Apostolul Toma, nefiind prezent la înmormântarea Maicii Domnului, a primit Sfântul Brâu ca dovadă a învierii și înălțării ei cu trupul la cer. Acesta a fost țesut de Maica Domnului din păr de cămilă.

      În zilele împăratului Iustinian a fost adus brâul Maicii Domnului din episcopia Zila și s-a pus în sfânta raclă și a fost așezat într-o casă deasupra osemintelor împăraților Zoe și Leon în cetatea HALCOPATRI. Iar mai târziu acest brâu sfânt a fost adus în sfânta cetate a Ierusalimului și pus împreună cu veșmântul Preacuratei Fecioarei Maria.

      Arcadie, feciorul împăratului Teodosie cel Mare, a adus brâul Născătoarei de Dumnezeu din Cetatea Ierusalimului și l-a transportat cu mare cinste și evlavie la Constantinopol și l-a așezat într-un sicriu luminat , numit racla sfântă.

      După 410 ani de la această mare sărbătoare , împăratul Leon , a rugat pe patriarh să deschidă sfânta raclă pentru soția sa, Zoe, care era chinuită de duhuri rele. Împărăteasa Zoe a avut un vis, o vedenie dumnezeiască, spunându-i că, dacă ar fi atins de trupul ei sfântul brâu s-ar tămădui de boala ce-a cuprins-o. Patriarhul , prin rugăciuni umilite, a scos sfântul brâu și l-a așezat pe trupul împărătesei Zoe, care îndată s-a tămăduit , preamărind pe Dumnezeu. Cei care au văzut cu ochii lor marea minune, prin rugăciuni și laude au adus mulțumiri lui Dumnezeu , după care preacinstitul brâu a fost așezat în sfânta raclă, păstrându-se pentru veșnică pomenire și amintire.

      Așadar, în sec. al X-lea, în urma vindecării sale miraculoase, împărăteasa Zoe, soția lui Leon cel Înțelept,  a brodat Brâul cu fir de aur și la așezat în racla dăruită de împăratul Arcadie. Evenimentul reașezării Brâului în raclă este pomenit, în calendarul ortodox , la 31 august.

      Astăzi o parte din Brâu este la mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, alte două părți sunt la mănăstirea de maici Kato Xenias, situată la 50 km de Volos(Grecia).

      De-a lungul vremii, Brâul Maicii Domnului a vindecat nenumărați bolnavi, în special de cancer și a ajutat să nască femei care nu puteau avea copii.

      În perioada 12-15 octombrie 2001, racla cu Brâul Maicii Domnului de la mănăstirea Kato Xenias s-a aflat la Iași cu ocazia hramului Catedralei Mitropolitane - Cuvioasa Parascheva, 14 octombrie.

      În perioada 1-10 septembrie 2007, racla cu Brâul Maicii Domnului s-a aflat și în Arhiepiscopia de Alba Iulia.

       Brâul țesut și purtat de Maica Domnului a fost adus pentru prima dată în Constanța în anul 2002 și pentru a doua oară în anul 2008.

     În România există și Biserica Brâul Maicii Domnului care se află în incinta Pensiunii Vera și Livia din orașul Vălenii de Munte  - Prahova.

     Brâul Maicii Domnului să vă tămăduiască de orice boală, rugăciunea brâului să vă umple inima de bucurie duhovnicească pe drumul mântuirii. Amin

Descoperirea Dumnezeiască

         Eram în liceu, imediat după revoluție și diriga, profă de mate, ne-a dat „extemporal la diringenție” , chestionarul cuprindea înrebări despre Dumezeu, dacă L-am descoperit, dacă credem, cum ni-l imaginăm etc. Dumneaei ne-a povestit după ce a luat cunoștință cu răspunsurile noastre cum a simțit că există Ceva...că a avut și că are o viață împlinită și totuși și-a dat seama cu trecerea timpului că îi lipsește Ceva...

          În anii 90 se vorbea foarte puțin de Dumnezeu pentru că perioada comunistă ne-a întunecat existența , ne-a îngrădit drumul spre Lumină, e unul din motive pentru care oamenii vorbeau puțin despre ceea ce simțeau , iar dacă Îl aveau pe Dumnezeu se exprimau destul de greu pe teme religioase.

         După Revoluția din 1989 poporul român a devenit din nou religios, vorbindu-se deschis, liber despre divinitate...astăzi acest ecou s-a stins și fiecare a urmat un drum , fie Calea, fie rătăcirea.

Ce este Descoperirea Dumnezeiască?

          Descoperirea sau Revelația Dumnezeiască este comoara de adevăruri pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor , pentru că aceștia cunoscându-L pe El, voia Lui și lucrarea Lui, să-L cinstească după vrednicie, să-I împlinească voia  și prin aceasta să se mântuiască.

Dumnezeu a dat Descoperirea Sa tuturor oamenilor?

          Descoperirea Dumnezeiască a fost dată tuturor oamenilor , pentru că toți au nevoie de mântuire , dar întrucât nu toți erau vrednici de a primi  Descoperirea  , de-a dreptul de la Dumnezeu , ea a fost încredințată anumitor oameni aleși, care, la rândul lor , s-o vestească celor ce doresc a o primi.

Câte feluri de Descoperiri sunt?

        Ținând cont  de căile folosite  pentru a se ajunge la noi , Descoperirea este de două feluri: Descoperirea dată pe calea firii și Descoperirea dată pe calea mai presus de fire sau pe calea credinței.

 Ce se înțelege prin Descoperirea pe calea firii?

        Se înțelege comoara de învățături pe care natura și firea omenească ni le dezvăluie despre existența și unele însușiri ale lui Dumnezeu.

Ce se înțelege prin Descoperirea pe calea mai presus de fire sau pe calea credinței?

        Se înțelege Descoperirea rânduită și dată de Dumnezeu prin anumiți mijlocitori pentru mântuirea oamenilor . Aceasta ne face creștini , pe când prima, mărginită numai la cugetare, ne ține doar la porțile creștinismului.  Descoperirea prin credință și-a luat numele de acolo că ea poate fi primită numai de cel : care crede.

Pe ce căi s-a dat oamenilor Descoperirea prin credință?

         Ea a fost dată uneori prin anumite semne minunate, pe care omul le cunoaște prin simțuri; de pildă arătarea lui Dumnezeu către Avraam , sub chipul a trei bărbați , la stejarul lui Mamvri( Fac. XVIII, 1-2 ) sau arătarea Mântuitorului după Înviere către ucenicii Săi (Ioan XX, 9-31). Avem aici o Descoperire din afară . Dar, de cele mai multe ori, Descoperirea prin credință e dată sufletului omenesc , printr-o luminare deosebită , pe care acesta nu ar fi putut-o câștiga  numai prin puterea cugetării sale. Această luminare a sufletului și înzestrarea lui cu puterea de a primi anumite adevăruri ale Descoperirii dumnezeești este insuflarea sau inspirația dumnezeiască . Avem aici o Descoperire care se face numai sufletului și prin suflet și pe care o putem numi duhovnicească sau dinlăuntru.

„Ne vorbește părintele Cleopa” , vol.1

          Din 2006 am început să cumpăr Ne vorbește părintele Cleopa , majoritatea volumelor de la librăria Trinitas Iași, astăzi am 16 volume , câte au apărut până acum sub acest titlu.

          Cartea apare la Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, Ediția a II-a este îngrijită de Arhimandritul Ioanichie Bălan.

          Părintele Cleopa a scris șapte cărți, pe lângă acestea s-au înregistrat ocazional de credincioși pe casete o bună parte din sfaturile și învățăturile sale duhovnicești . Astfel au luat naștere rând pe rând cele 16 volume, în ele se păstrează limbajul arhaic al Părintelui Cleopa. Sfaturile originale , directe, sincere, pline de iubire duhovnicească sunt o adevărată binecuvântare pentru toți cei ce caută mântuirea sufletului.

         Acest prim număr conține patru teme principale: Despre frica de Dumnezeu, Paza minții, Treptele rugăciunii, Despre preoție.

         Din  capitolul Despre frica de Dumnezeu , părintele subliniază că înțelepciunea are două capete: primul capăt este frica de Dumnezeu și al doilea capăt este dragostea de Dumnezeu. Cine are frica lui Dumnezeu este cel mai înțelept om de pe pe fața pământului.

          

          Frumos mai povestește părintele despre cele două repere ale înțelepciunii luând ca model de viață în acest sens pe dreptul Iov.

         În capitolul Despre paza minții părintele a dat sfaturi unor studenți teologi. Din credința în Dumnezeu se naște frica de Dumnezeu, iar din frica de Dumnezeu se naște trezvia atenției sau paza minții. 

         Trezvia atenției stă în trei lucruri : în a ne trezi cu mintea , a ne împotrivi păcatului de când este în minte, și a chema pe „Doamne Iisuse...”

         În capitolul Despre rugăciune, treptele rugăciunii se amintește că rugăciunea este maică și împărăteasă peste toate faptele bune și se prezintă pe înțelesul nostru, al celor de rând, treptele rugăciunii.

         În  capitol Despre vrednicia preoției , părintele dă sfaturi unui grup de studenți teologi.

         Sper că am stârnit curiozitatea citirii acestui volum pe care vi-l recomand cu drag . Despre celelalte volume voi mai scrie, precum și despre viața celui ce a fost Părintele Cleopa Ilie ce s-a născut pe 10 aprilie1912  și s-a dus la Domnul la 2 decembrie 1998.