Este titlul unui articol de pe blogul : ramurainflorita pe care îl citesc cu atenție mai ales că sunt și Gânduri de la Maica Siluana Vlad și pe care vi-l recomand și vouă.
Nu mi-am propus să reproduc ceva de acolo pentru că nu e frumos să copiem , ci am subliniat prin acest titlul starea mea morală din ultimele zile. Nu-mi place să stau în starea aceasta și lupt când oamenii mă forțează să urlu de durere, dar să nu credeți că accept durerea lor cu seninătatea cu care o făceau sfinții, dar pentru că ei, sfinții, îmi sunt prieteni mă rog lor să mă salveze din urletul surd și amar și le citesc răbdarea , o, Doamne, ce răbdare!
Știu că pentru faptele noastre există o judecată și mai știu că pentru fiecare suferință îndurată pe nedrept Dumnezeu face dreptate: acum, mâine sau la timpul potrivit.
Recunosc că am momente când suferința mă copleșește pentru că sunt om, sunt doar un om și că gândurile mele curate în nedreptate se amestecă cu dorința de a vedea mai repede judecata Domnului săvârșită , ați înțeles ? feed-back-ul -retroacțiunea activității în durere își vrea finalizată aici și acum efortul suportabilității de a nu răspunde cu aceeași palmă , cu aceeași monedă, cu aceeași judecată necreștină autorului ce a pedepsit uitând că nu el e judecătorul , ignorând frica divină a adevăratei judecăți. Și uneori văd pedeapsa divină simțind nu satisfacția răutăcioasă a unei răzbunări, căci CREDINȚA NU E RĂZBUNARE , ci ADEVĂRUL prin ecouri de alinare ce vin de la prietenii sfinți, mijlocitorii rugăciunii și la final de la Dumnezeu căci oricât de mult am urla în suferință, în nedreptate , în mari încercări, în neîmplinirile noastre, El , doar El are ultimul cuvânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu