Din Prologul Bibliei Părintelui Anania aflăm că Biblia e însăși rostirea lui Dumnezeu , anume pentru oameni și prin oameni.
Biblia , în întregul ei, se alcătuiește din două mari secțiuni: Vechiul Testament , care cuprinde istoria mântuirii neamului omenesc de la facerea lumii până spre secolul II î. H.; Noul Testament , care cuprinde viața și învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, istoria primelor șase decenii ale creștinismului și istoria mântuirii universale în perspectivă eshatologică.
Totalitatea cărților cuprinse în Sfânta Scriptură constituie „canonul biblic” . Cuvântul vine de la grecescul kanon, care înseamnă „normă”, „regulă”, „principiu director”. O carte canonică este investită cu autoritate normativă în materie de credință; conținutul ei dogmatic devine obligatoriu.
Cuvântul „Biblie” vine de la grecescul biblion care la început a însemnat „hârtie de scris” , apoi și-a generalizat înțelesul de „carte”.
Paralel cu termenul „Biblie” a circulat și acela de „Scripturi” sau „Scriptură”. În limba latină scriptura=„scriere”, dar cu același înțeles generic ca al lui biblia , ceea ce înseamnă că e corect să se spună : Biblia sau Sfânta Scriptură.
Toți autorii Bibliei au fost teo-logi=„cuvântători de Dumnezeu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu