În regăsirea propriului eu

    Am traversat o perioadă atât de încărcată cu tot felul de lucruri negative, răutăcioase, istovitoare...Am încercat să-mi ofer și clipe de bucurie, strict personale ca o recompensă presupun la tot ce a fost nedrept, egoism, indiferență...Dincolo de peisajul acesta de toamnă mohorâtă, amară pe alocuri încerc să înțeleg ce-mi lipsește cel mai mult, căci sunt atât de multe goluri în suflețelul meu ...de mă întreb dacă nu cumva am devenit prea pretențioasă sau poate nu mai am răbdare să-mi văd împlinirile , recunosc că pentru unele vise mi-am pierdut speranța că ele pot fi realizabile, e bine să fim și realiști, nu putem să ne rugăm mereu ca niște mori stricate , poate Dumnezeu are și alte planuri...deci ce-mi lipsește cel mai mult, cred că propriul eu , eul acela care să suporte orice biciuire , eul acela care să rabde orice, în orice situație. Mă întreb cum mă pot regăsi , după eșecul cu facultatea am încercat să-mi fac niște planuri , mai ales de studiu pentru a umple golul acela...dar nu am reușit , și, deseori , în plină zi mă simt cu prea mult timp la dispoziție pe care nu mai știu cum să-l umplu , e adevărat că week-end-urile le-am umplut cu un curs de perfecționare până la sărbători, dar nu e de ajuns. Acum să nu înțelegeți că am vreo depresie și stau toată ziua în plâns și melancolie, nici vorbă! Nu știu de ce s-a produs această cotitură în viața mea , de ce s-a rupt elanul când eram atât de motivată pentru a absolvi o facultate, nu reușesc să înțeleg ce am de făcut în acest timp, nu-mi regăsesc propriul eu...