Antologia este alcătuită de Ieromonah Benedict Stancu la Editura Sofia, București.
Neglijarea postului, observată în vremurile noastre, dar și generala lipsă de interes față de dimensiunea ascetică a viețuirii creștine ne arată slăbirea credinței.
„După cum hrana trupească îngrașă trupul, tot așa și postul face mai puternic sufletul, îl face mai ușor, îi dă aripi, îl face să stea la înălțime, să se gândească la cele de Sus și să se ridice mai presus de plăcerile și dulcețile acestei vieți. ” Sfântul Ioan Gură de Aur
„Postul nu este judecat de Domnul ca un bun principal , pentru că nu prin sine însuși, ci prin alte lucrări se face bun și plăcut lui Dumnezeu și, dimpotrivă, din diferite pricini care se ivesc, este socotit nu numai zadarnic, dar și demn de dispreț, căci zice Domnul: „Când vor posti, Eu nu voi asculta rugăciunile lor.” Mila, răbdarea, dragostea și celelalte virtuți în care există binele principal , nu trebuiesc păzite pentru posturi, ci posturile pentru ele. Trebuie să ne străduim ca, pe calea posturilor, să dobândim acele virtuți care sunt într-adevăr bune, iar nu să le practicăm în scopul posturilor. Pentru aceasta așadar este folositoare înfrânarea aspră a trupului , pentru aceasta trebuie folosit leacul foamei, ca prin ele să putem ajunge la acea dragoste , în care există binele veșnic și neschimbat , în afara oricăror hotare ale vremii. ” Ava Theonas
„De lucrezi cele ale unei virtuți mari și nu simți gustul răsplătirii ei, să nu te miri. Căci, până nu se smerește omul, nu ia plata lucrării sale. Iar răsplata nu se dă lucrării (ascetice), ci smereniei. Cel ce o nesocotește pe a doua a pierdut pe cea dintâi. Cel ce a luat-o înainte și a luat răsplata bunătăților , întrece pe cel ce are lucrarea virtuții. Virtutea este maica întristării; și din întristare se naște smerenia; și smereniei i se dă harul . Deci răsplata nu se dă virtuții, nici ostenelii pentru ea, ci smereniei ce se naște din ele. Dacă aceasta lipsește , în deșert se fac cele dintâi. Căci smerenia aduce , chiar și fără fapte , iertarea multor păcate. Iar faptele fără smerenie sunt, dimpotrivă, nefolositoare.” Sfântul Isaac Sirul

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu