Am citit zilele trecute un articol de pe CRESTINORTODOX.RO cu titlul de mai sus și mi-a plăcut această formulare.
Nu mi-am propus să discut acel articol, destul de interesant de altfel, ci să formulez câteva idei personale ce se desprind din acest titlu.
Știu că de-a lungul timpului s-au căutat diverse argumente ale existenței divinității, de multe ori răspunsurile au venit din faptele Vechiului Testament sau ale Noului Testament, din Viețile Sfinților sau din alte cărți de căpătâi ale creștinismului.
Înțeleg acest spirit de căutare a ceva ceea ce nu se vede , nu se aude, nu se pipăie, nu se miroase, nu se gustă. Fiecare dintre noi am căutat la început un Dumnezeu al simțurilor. Treptat L-am găsit văzând pagini de cărți, filme/documentare, icoane; L-am auzit prin predicile preoților, prin învățăturile marilor duhovnici; L-am pipăit atingând raclele sfinților, icoanele; L-am mirosit prin parfumul florilor, prin natura creată de El; L-am gustat prin Sfânta Împărtășanie, Agheazmă, Mir, Anafură.
Și astfel L-am întâlnit pe El, pe Dumnezeul cel Viu, cel Atotputernic, cel Atotcuprinzător. Aceste argumente găsite prin simțuri sunt temelii pentru o credință curată și mărturisită.
Dar credința poate exista și fără aceste argumente căci Dumnezeul nostru al tuturora EXISTĂ în noi, TRĂIEȘTE în noi, cine L-a căutat o dată , cine L-a chemat o dată, L-a găsit și fără argumentele de mai sus.
Dumnezeu se simte.
Credința e mai presus de argumente.
trebuie sa recunosc ca e un articol foarte frumos (desi stii opinia mea vis a vis de dumnezeu) :)
RăspundețiȘtergereE un articol mai degrabă curat ce exprimă un sentiment venit din profunzimea sufletului, e o dragoste absolută.
RăspundețiȘtergereChiar dacă nu avem aceeași opinie despre divinitate apreciez că totuși mă citești. Mercik :)