Tăcerea

Se pot spune multe despre tăcere, acum s-a născut ideea de a scrie despre această temă fiind intrigată de comportamentul unor oameni. Când observ că oamenii își pierd dramul de omenie pe care îl avem cred cu toții ca un dar ceresc, mă retrag în tăcere, unii ar zice că e lașitate sau vreo altă slăbiciune, eu o numesc înțelepciune, de fapt tăcerea face parte din mine, mă simt bine să tac, vorbesc doar când e necesar.

Citeam zilele acestea un articol intitulat tot „Tăcerea” prin care se spunea că / „cuvinele multora dintre noi sunt rodul unei stări de cădere din normalitate . Amăgim, mințim, judecăm, dăm naștere unei lumi false în relații. Recuperarea firescului, a adevăratului chip din noi, se poate face prin tăcere. Scopul tăcerii nu este să uiți cuvintele, să rămâi fără grai, ci să păstrezi sufletul netulburat și neclătinat . Tăcerea înseamnă mai mult decât a nu vorbi , este o luptă neîncetată în păzirea inimii și a minții. Astfel, tăcerea nu se rezumă la a asculta ceea ce ne înconjoară: curgerea apelor, foșnetul frunzelor, adierea vântului, etc. Scopul tăcerii este întâlnirea și unirea cu Dumnezeu. Iar cel ajuns la adevăratul sens al tăcerii, vorbește așa cum i-ar fi grăit Dumnezeu , plin de iubire și de bucurie. Nu mai vorbește niciodată de la sine , ci întotdeauna vorbește numai ceea ce-l da Duhul”.

Îmi pare rău când sunt pusă în situații penibile ca cea de aseară , când unii oameni împinși de gânduri răutăcioase, acaparatoare, văd în comportamentul meu retras, discret, cu bun simț, un comportament de neglijență, și inventează tot felul de aberații...dar eu cred că răspunsul meu, tăcerea, e o soluție de a lăsa ca timpul să mai șteargă din penibilitățile oamenilor. Cine vrea să mă cunoască trebuie să aibă capacitatea de a-mi privi sufletul, de a-mi îmbrățișa suferința( căci am perioade ca cea de acum când sufăr fizic destul de mult și nu am nevoie de lecții morale de la oameni care nu duc o viață în tăcere), de a mă iubi și respecta ca om fără condiționări și invenții penibile, căci, fără îndoială sunt capabilă să dăriuesc iubire și respect fără să inventez aberații .

Vreau să punctez ceva mult mai important decât calitățile și defectele noastre, cine mă iubește și/sau respectă a reușit să înțeleagă că aceste sentimente se formează pentru că cel sau cea în cauză și-a dat seama că la mine dragostea pentru semeni e foarte importantă și că se naște din dragostea pentru Hristos , imi place să am relații bune cu toți căci așa ne învața Hristos , dar atunci când oamenii greșesc și văd în relații un profit sau un mod de a acuza ca în instanță fără a trece prin filtrul rațiunii greșelile sau faptele, atunci modalitatea firească de a nu cădea într-o relație de rătăcire este să taci, căci tăcerea înseamnă și respect, și rațiune, și dragoste de Hristos în acest caz. E adevărat că așa am pierdut cea mai bună prietenă a copilăriei, așa am pierdut prima iubire etc., și m-a durut orice pierdere căci investim sentimente, creăm amintiri, dar nu putem trăi în relații false sau în relații forțate, nu putem trăi numai când o ființă dăruiește, lucrurile negative se simt, se descoperă, unii nu fac din viață decât un profit și în societatea noastră e aproape necesar să te formezi profitor, nu acuz, nu judec, nu înlătur, ci doar trag concluzii căci un profitor nu poate trăi cu Hristos, de aceea relațiile merg sau nu, sunt calde, armonioase sau reci și sarcastice.

Eu vreau să trăiesc în armonie cu toți oamenii! Să formez cu ei cele mai frumoase relații! Dar atunci când nu merg relațiile să știți că oricât le-am forța nu se leagă pentru că undeva , la una din părți nu trăiește și Hristos. Acesta este adevărul , nu aberațiile inventate cu răutate, cu dușmănie.

Dacă tot am vorbit de tăcere, privită religios, voi face o recomandare de carte filosofică, „Arta tăcerii” (Savoir se taire), B. Blanchard pe care am cumpărat-o cu mulți ani în urmă, poate cu 15 ani, de la o librărie ieșeană și care m-a urmărit mereu, poate și pentru că sunt un om care iubește tăcerea.

„Între a tăcea și a ști să taci este o deosebire al cărei obiect face teza celor ce vrem să expunem”.

„A ști să taci nu înseamnă că nu ai nimic de spus. Nici că nu ai avea curajul de a vorbi. Nu înseamnă că ai fi îngâmfat și că n-ai vrea să vorbești”.

„A ști să taci înseamnă a nu rosti cuvintele ce-ți vin pe limbă pentru că socotești că nu e momentul potrivit”.

„Tăcerea mai e și o dovadă de respect.”

„Sunt cazuri când a ști să taci înseamnă a ști să-ți faci datoria.”

„Cel care știe să tacă cunoaște bine inima omenească și face efortul de a nu se lăsa pradă acelei înflăcărări de moment care te duce mai departe decât ai intenționat.”

„Tăcerea este una din acele binefăcătoare emanații ale cărei nevăzute și totuși suverane efecte înviorează slăbiciunile , reface vigoarea sufletească și ne copleșește cu bucuriile seninătății, împăcării cu sine și calmului interior.”