„Scopul vieții creștine”, Sf. Serafim de Sarov(4)

Puterea credinței

   Domnul este aproape de cei ce-L cheamă. El nu respinge pe nimeni, Tatăl Îl iubește pe Fiul și a pus totul în mâinile Sale. Este o singură condiție , să-L iubim pe Tatăl ceresc ca niște fii. Domnul ascultă la fel pe un călugăr ca și pe un om din lume, cu condiția ca amândoi să fie ortodocși, să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima și să aibă credință mare „cât un grăunte de muștar” cu care amândoi pot muta munții. Însuși Domnul zice: „Totul este cu putință celui ce crede” (Marcu 9, 23).

   Fii sigur deci că Dumnezeu îți ascultă ruga; trebuie ca ea să fie spre zidirea și ajutorul aproapelui . Dar chiar dacă ceri ceva pentru nevoile tale , nu te îndoi că nu vei primi dacă îți este necesar , căci El îi iubește pe cei Ce-L iubesc. El este bun cu toți . Mila Lui se revarsă și peste cei ce nu-I cheamă numele. Cu atât mai mult îi va asculta pe cei temători de El. El îți va asculta toate cererile , pentru credința ta ortodoxă în Hristos Mântuitorul , căci „nu va permite ca sceptrul dreptății să ajungă în mâna păcătoșilor”.

     

Alte cuvinte de folos ale Sfântului Serafim de Sarov

   Cu omul sincer trebuie să vorbești despre lucrurile omenești , iar cu omul bogat în înțelepciunea duhovnicească trebuie să vorbești despre cele cerești.

    Trebuie să fim milostivi față de cei săraci și călători. Noi trebuie să ne străduim din toate puterile ca să îndeplinim cuvântul lui Dumnezeu :„Fiți milostivi , precum și Tatăl vostru este milostiv ”    

(Luca 6,36).

     Trebuie să ne sârguim din toate puterile ca să păstrăm pacea sufletească și să nu ne tulburăm de întristările venite de la alții. Pentru aceasta se cuvine să ne străduim în tot chipul a nu da drumul mâniei și a păzi cu atenție mintea și inima de la mișcările necuviincioase.

     Prin virtutea neosândirii și a tăcerii se păstrează pacea sufletului. Când omul petrece în această stare , atunci primește descoperiri dumnezeiești.

     Cel ce dorește să se mântuiască să aibă inima înfrântă și aplecată spre pocăință , după cuvântul Psalmistului: „Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmul 50,18).

      Omul este alcătuit din suflet și trup, și de aceea și calea vieții sale trebuie să constă din acțiuni trupești și sufletești, din lucrare și contemplație. Calea vieții active (lucrătoare) o formează: postul, înfrânarea, privegherea, plecarea genunchilor, rugăciunea și celelalte osteneli trupești care alcătuiesc împreună calea cea strâmtă și cu scârbe ce duce, după cuvântul lui Dumnezeu , la viața veșnică (Matei 7,14). Iar calea vieții contemplative constă întru înălțarea minții către Domnul, în paza inimii, în rugăciunea minții și contemplarea lucrurilor sufletești , cu ajutorul exercițiilor enumerate mai sus (la viața activă). Tot cel ce vrea să parcurgă calea vieții duhovnicești trebuie să înceapă de la viața lucrătoare (activă) și după aceea să ajungă și la cea contemplativă, deoarece fără viața activă nu se poate ajunge la cea contemplativă.