Am selectat alte foto decât cele prezentate anterior.
Voi selecta acum din sfaturile Pr. Evgheni Șestun din cartea „Familia ortodoxă” despre Taina Cununiei: „Cununia este o taină care presupune întemeierea familiei într-un singur organism duhovnicesc, într-o unire binecuvântată. Când două persoane nu se cunună, ele trăiesc în concubinaj. Nu putem vorbi despre ele că formează o familie în care are loc unirea duhovnicească a unui singur întreg. În Biserica ortodoxă trecerea la o viață de sine stătătoare începe odată cu Taina Cununiei. Până atunci ești obligat să-ți cinstești părinții; vei duce o viață de familie, însă cea a părinților, pe când cununia este întemeierea propriei familii. Taina Cununiei începe cu următoarele cuvinte: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa...” (Fac. 2,24). Dacă Dumnezeu a permis ca ei să se căsătorească , dacă ei au ajuns să se cunune , înseamnă că acest lucru servește ca o confirmare , că ei au fost binecuvântați de Dumnezeu să fie împreună , înseamnă că ei se potrivesc unul pentru altul.”
„- Pentru majoritatea necredincioșilor taina cununiei este doar o parte din ceremonia nunții. Oare e corect să gândească așa?
- Chiar și în această situație este mai bine să se cunune decât deloc , pentru că harul lui Dumnezeu înțelepțește oamenii. Sămânța a fost aruncată , rămâne ca omul să strângă roada. El va înțelege că în momentul cununiei se rostesc jurăminte , care nu au voie să fie încălcate. ”
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereSi ce contur frumos i-a familia voastra prin Matei.Sa va bucurati impreuna de tot ce este bun si frumos in viata.Sa fiti sanatosi,impliniti si binecuvantati.
RăspundețiȘtergereWeekend placut!
:)Mulțumesc frumos, draga mea! K si la tine în familie vom avea fetiță, așa a vrut Dumnezeu. Eu am vrut băiețel, dar Dumnezeu are alte planuri. Deci Mateiul meu e Mateea.
RăspundețiȘtergereEu stiam din postarile anterioare ca este un baietel.Dar cred ca cel mai mult conteaza sa fie un copil sanatos,indiferent daca este fetita sau baietel.
RăspundețiȘtergereSa va bucurati de Mateea (ce nume frumos primeste),sa fie lumina si bucuria voastra.
Calde imbratisari si pupici!