„Scopul vieții creștine”, Sf. Serafim de Sarov(3)

     Botezul

      Acest har pătrunzător al Sfântului Duh toți îl primim, adepții lui Hristos, în Taina Botezătorului . Ne este oferit prin Mirungerea făcută cu Sfântul Mir la principalele mădulare ale corpului arătate de Sfânta Biserică, păstrătoare veșnică a acestui har. Se spune: „Pecetea harului Duhului Sfânt”. Acest har de la Botez este atât de mare, atât de important , atât de dădător de viață pentru om încât, chiar de ar deveni eretic , nu-i este luat până la moarte, adică până la momentul hotărât de Providență, pentru a-i mai da o șansă de îndreptare.

Lumina necreată

      Atunci Părintele Serafim m-a prins de umeri și strângându-mă puternic mi-a zis:

      -Suntem amândoi, tu și eu, în plinătatea Sfântului Duh. De ce nu mă privești?

      -Nu vă pot privi, Părinte. Fulgere vă țâșnesc din ochi. Fața v-a devenit mai luminoasă ca soarele. Mă dor ochii...

      Părintele Serafim a zis:

      -Nu te teme , bucuria mea.

      Ai devenit și tu la fel de luminos ca mine. Ești în plenitudinea Sfântului Duh, altfel nu m-ai putea vedea.

      Aplecându-și capul spre mine, mi-a spus la ureche:

     -Mulțumește-I lui Dumnezeu că mi-ai dăruit acest har de nespus. Ai văzut, nici nu mi-am făcut semnul crucii. În inimă însă, m-am rugat cu gândul: „Doamne, fă-L vrednic să vadă clar, cu ochii trupești, coborârea Sfântului Duh, așa precum aleșii Tăi slujitori au văzut arătarea măririi Tale!

     Dumnezeu a împlinit îndată rugăciunea nevrednicului Serafim. Cum să nu-I mulțumim pentru acest dar extraordinar pe care amândoi l-am primit? Nici marilor pustnici nu li S-a arătat mereu Dumnezeu în felul acesta. Ca o mamă iubitoare , acest har ți-a mângâiat inima plină de amărăciune, prin rugăciunile Maicii Domnului. De ce nu mă privești în ochi? Îndrăznește să mă privești fără teamă, Dumnezeu este cu noi.

    După aceste cuvinte, mi-am ridicat privirea, și i-am privit  fața , cuprinzându-mă o frică și mai mare. Închipuiți-vă în mijlocul soarelui strălucitor din miezul zilei , chipul unui om care vă vorbește. Îi vedeți buzele mișcându-se , expresia ochilor schimbându-se , îi auziți vocea, îi simțiți apăsarea mâinilor pe umeri, dar în același timp nu-i vedeți nici mâinile, nici trupul său, nici al vostru, nimic, decât o lumină strălucitoare împrăștiindu-se împrejur, la distanță de câțiva metri, luminând zăpada care acoperea câmpul și cădea peste marele bătrân și peste mine. Se poate descrie starea în care mă găseam atunci?

    -Ce simți acum? m-a întrebat Părintele Serafim.

    - Mă simt extraordinar de bine.

    -Cum „bine”? Ce vrei să spui prin acest „bine”?

    -Sufletul meu este plin de o liniște și de o pace ce nu se poate spune.

    -Despre această pace, bucuria mea, le vorbea Domnul ucenicilor , zicându-le: „Pacea Mea o dau vouă, nu precum v-o dă lumea vă dau Eu. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; Dar Eu v-am ales pe voi din lume de aceea lumea vă urăște; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea.” (Ioan 14, 27; 15, 18; 16, 33).